Dacă plictisit acum de atâţia sfinţi în haine roşii şi albastre, de atâtea fecioare bălăi şi întunecate, porneşti sub arcadele palatelor procuratorilor, unde se adună dughenile cele mai alese şi mai bogate, ori pe oricare altă cale îngrădită cu vitrine, dai de alte neajunsuri.
Sticlăriile şi mozaicurile formează industria de căpetenie a Veneţiei. La trei-patru dughene trebuie să găseşti una la fereastra căreia străluceşte sticlă şi iar sticlă, cu sute şi mii de modificări, sub chipuri fără număr de felurite. Salbe de perle veneţiene, panere veşnice de „verre filé”, bumbi de manşete şi broşe de sticlă, ori gondole de argint şi bronz, cu nişte vâslaşi boiţi ca curcubeul, fac un amestec fără nume de conture şi culori. Fiecare lucru cu preţul lângă dânsul, pe un pătrat de hârtiuţă albă.

Această prezentare necesită JavaScript.

Negustorul, totdeauna politicos şi mai totdeauna cu un abdomen din cele mai dezvoltate, pândeşte în umbra uşii sculptate pe „forestierele” naiv, care se lasă prins în capcana flaconaşelor câte opt la franc, a bumbilor de manşetă coloraţi şi a broşelor de argint. Te opreşti puţin să vezi, fără gând măcar să cumperi din tărcata marfă a „negozientului”. Deodată negustorul burduhănos îţi iese înainte cu un zâmbet ca mierea de dulce pe faţa-i groasă şi pârlită, şi cu un ton de stentor:
Volete veder la fabrrica?
Şi dacă refuzi, negustorul crede de datoria lui să te întovărăşească vreo câţiva paşi, până dai de un alt magazin de sticlării şi gondole de argint lucrate în à jour şi de un alt negustor care-ţi oferă să vezi la fabrrica.
Vederea expoziţiei de obiecte de la favrică e iarăşi un izvor de câştig pentru painjenii veneţieni. De multe ori străinul e dus în aceste curse sticloase de ghid, care, după ce ai văzut San Marco şi Palazzo Ducale, îţi dă ideea de a vizita cutare ori cutare fabrică, acea de mozaic, cea de sticlă, de dantele – merletti – subvenţionată de regină etc. etc. Odată intrat, trebuie să cumperi, dacă nu din poftă pentru cele văzute, care sunt ce-i dreptul splendide, din condescendenţă pentru domnul bine pus, care zâmbind te-a dus din săli în săli, deschizând vitrine, deranjând lucrători, desfăcând condice, pentru ca să-şi arate că are clienţi şi în sălbatica ta ţară. Dacă ai admira numai, fără să dezlegi baierele pungii, negustorul e în stare să te poarte o zi întreagă, suind scări şi trecând praguri, fiindcă – socotea el – poate vrei să cumperi altceva. O singură dată am scăpat de cumpărătură, la fabrica de dantele a Cavalerului Jesurum, dar să fi văzut ce mutră făcea Franţuşca cu dantele şi uvrierele cu ochii negri şi faţa pârlită – orfane toate, spunea stăpâna – care râdeau cu ochii, ţesând în umbra aristocraticelor odăi ale palatului… Deseori crezi c-ai mântuit cu bacşişurile, când îţi iese înainte portarul care ţi-a ţinut băţul, ori lucrătorii care ţi-au scris numele pe o bombă de sticlă cu sticlă topită, şi toţi se uită numai, dar o căutătură…
Şi ca prin vis văd o Veneţie care n-ar avea nici ghizi, nici „ragazzi”, nici sticlari, nici engleji…

Va urma…

Citeste si Nicolae Iorga: Din Italia. Veneţia (1). Aristocratica regină a Adriaticei
Nicolae Iorga: Din Italia. Veneţia (2). “Oraşul dogilor, numai, n-are birjari…”
Nicolae Iorga: Din Italia. Veneţia (3) “Boala cronică a unui târg de calici: bacşişomania”
Nicolae Iorga. Din Italia. Veneţia (5) “La toate bisericile, în toate palatele, trebuie să cauţi… Englezul”
Nicolae Iorga: Din Italia. Veneţia (6). “Veneţia dogilor a încremenit”
Nicolae Iorga: Din Italia. Veneţia (7) “San Marco resimte indigestia de bogăţii a cetăţiii”

Despre Venetia si romani citeste si:
Jurnalul unei iubiri veneţiene. Vasile Alecsandri şi Elena Negri (1)

Alte articole despre Venetia:
Veneția – o cafea la „Florian”…

, ,