Nicolae Iorga: Din Italia. Veneţia (7) „San Marco resimte indigestia de bogăţii a cetăţiii”

Written by

Porneşte într-o dimineaţă frumoasă, când cerul pare un ochi mare albastru, care râde, şi soarele aprinde raze pe vestele de pânză ale lucrărorilor şi fustele roşii ale veneţienelor, pe piaţa lui San Marco. E neasemănat: în faţă, marea presărată de gondole negre, vapoare şi corăbii cu mii de aţe de păianjen pe aripile lor de pânză. În mijloc, un pătrat de zidiri vechi şi înnegrite, care fac un fel de piaţă interioară: de o parte şi de alta, procuraţiile, în faţă biserica Sfântului Marc şi parte din „palazzo ducale”, reşedinţa dogilor.
Lasă stâlpii de granit ai palatelor şi cariatidele cu lungi bărbi, care-l sprijină şi, dacă se poate, fără să alergi la luminile unui ghid, intră în vechea biserică, prin frontonul deasupra căruia se înalţă cele patru cupole cu cruci mari aurite în vârf. Deasupra, pe frontonul albastru, presărat cu stele de aur, mai sus decât sfinţii ceilalţi, care par că cearcă să se ridice spre dânsul, San Marco veghează deasupra locuinţei sale, cu lunga lui barbă, desfăcându-se lămurit pe ceriul fără de nour. Leul Veneţiei, cu laba pe blazonul cetăţii, stă dedesubt şi, de-o parte şi de alta, sfinţii în turnuleţe, mozaice cu fond de aur, coloane fără număr, inscripţii latineşti de pe vremea dogelui Dandolo, cei patru cai de bronz aurit aduşi de dândul după cuprinderea cetăţii Paleologilor, dau bisericii acesteia bătrâne, ale cărei începuturi se pierd prin veacul al X-lea, o aparenţă fantastică, grotesc de bogată şi de împodobită, a uneia din acele curţi fermecate, pe care îm „O mie şi una de nopţi” vrăjitorii amorezaţi le coboară din lumea visului pentru iubitele lor.
Nicăieri ceva asemănător nu se întâlneşte: veneţienii au avut, în mândria lor arisocratică, un singur gust, o singură admiraţie, a bogăţiilor. Şi au fost bogaţi, de o bogăţie nemaipomenită, care le permitea să-şi prefacă cetatea într-o pădure de statui, într-un palat fără de capăt. San Marco se resimte de această indigestie de bogăţii a cetăţii: biserica modestă zidită în stil roman prin veacul al X-lea a fost împodobită, aurită, încărcată de toate minunile pe care stăpânii Adriaticei le vedeau prin locurile depărtate, unde abordau galerele lor cu pereţii sculptaţi.
Prin veacul al XV-lea, după ce corăbierii veneţieni duseseră departe steagurile republicii, maeştri veniţi din Constantinopol, cu mintea plină de aurituri şi mozaice, schimbară, acoperind-o cu o haină nouă, mai strălucită, vechea fizionomie a bisericii. Mozaicele de sticlă aurită împodobiră cupolele rotunzite, puse de maeştrii bizantini pe coperământul luciu al bisericii romane, sfinţi mari cu ochii cuminţi şi expresivi, cu faţa slabă şi trupul pierdut în hainele lor roşii şi albastre începură să privească din înălţime altarele îngreuiate de bronzării şi aurituri, orbitoarea „Pala d’oro”, coloanele mărunte de marmură orientală, în care roşul porfirului se amestecă cu verdele malahitei. San Marco deveni o biserică grecească, un fel de Sfânta Sofia, Kremlinul plin de podoabe al apusului. De departe, atunci, trebuie să fi produs un aspect liniştit şi dulce, biserica adormită sub cupolele ei rotunde, sub paza sfinţilor de mozaic. Pentru a fi însă ceea ce este astăzi, biserica trebuia să mai sufere o schimbare la faţă: pe la 1400, maeştri apuseni, tovarăşii celor ce ridicau până la cer horbotatele turnuri ale catedralei urieşe din Colonia, veniră să mai îngreuie aparenţa casei Sfântului Marco. În faţa cupolelor, turnurile gotice se ridicară, cu ascuţitele lor vârfuri şi fierăstruicile lor colţurate, şi aici, pe malurile Adriaticei, veniră să se lege cele două arhitecturi, cea extatică şi aprinsă a Apusului, cu liniştita şi adormita arhitectură a Răsăritenilor, într-o operă neînchipuită, grotescă, fantastică, splendidă.

Va urma…

Citeşte şi
Nicolae Iorga: Din Italia. Veneţia (1) Aristocratica regină a Adriaticei
Nicolae Iorga: Din Italia. Veneţia (2) “Oraşul dogilor, numai, n-are birjari…”
Nicolae Iorga: Din Italia. Veneţia (3) “Boala cronică a unui târg de calici: bacşişomania”
Nicolae Iorga: Din Italia. Veneţia (4) “Painjenii veneţieni”
Nicolae Iorga: Din Italia. Veneţia (5) “La toate bisericile, în toate palatele, trebuie să cauţi… Englezul”
Nicolae Iorga: Din Italia. Veneţia (6) “Veneţia dogilor a încremenit”

Despre Venetia si romani citeste si:
Jurnalul unei iubiri veneţiene. Vasile Alecsandri şi Elena Negri (1)

Alte articole despre Venetia:
Veneția – o cafea la „Florian”…

Alte articole despre Venetia:
Veneția – o cafea la „Florian”…

, ,