Probabil ai trecut prin situația când te-ai urcat în mașină, ai pus contactul și… nimic. Mașina nu voia să pornească, nu se aprindea niciun bec la bord și nu se auzea niciun zgomot din compartimentul motor. Trebuie să știi că în 90 la sută din situații, dacă mașina nu are curent, e de vină acumulatorul auto. Dacă au trecut deja câțiva ani de când îl ai, dacă e iarnă sau e mai frig decât de obicei, cel mai probabil te-a lăsat acumulatorul. De cele mai multe ori, singura soluție e să chemi un prieten să te ajute să pornești mașina de la bateria lui sau să chemi o platformă să te ducă până la cel mai apropiat service. Ar mai fi o posibilitate: să înlocuiești singur acumulatorul descărcat. Ce trebuie să faci în acest caz? Dacă ai identificat tipul de acumulator de care ai nevoie (e simplu, amperajul e trecut pe eticheta lui), l-ai comandat și l-ai primit deja de la stop.ro, ai rezolvat 50% din problemă. Acum nu mai trebuie decât să îl pui în locul celui descărcat.
-
Înainte de începerea operațiunii de schimbare a acumulatorului, asigură-te că ai scos cheia din contact și că toți consumatorii electrici sunt opriți – faruri, radio sau aer condiționat. Deschide capota motorului (sau a portbagajului, unele modele de autoturisme au bateria în portbagaj) și fixeaz-o.
-
Începe demontarea acumulatorului vechi de pe mașină. Orice acumulator auto are doi conectori, fiecare legat la una dintre bornele acumulatorului, cea negativă și cea pozitivă. ATENȚIE! Primul cablu deconectat trebuie să fie cel de la borna negativă a bateriei – cablul negru – apoi cel pozitiv – cablul roșu. Pentru asta ai nevoie de o banală cheie de 11 sau 12 – în funcție de conectorul folosit. După ce ai îndepărtat conectorii, asigură-te că aceștia nu ating o piesă metalică a caroseriei sau a motorului.
-
Următorul pas e să deșurubezi piesele care țin fixată bateria. De obicei, acumulatorul e introdus într-un cadru metalic sau e fixat la bază cu plăcuțe metalice prinse în șuruburi care nu permit mișcarea acestuia. Pentru această operațiune ai nevoie de o cheie sau de un patent.
-
Când ai terminat de deșurubat cadrul sau plăcuțele metalice, ridică bateria cu ambele mâini sau apuc-o de mâner, dacă are, și scoate-o cu grijă din compartimentul ei, fără să o apleci sau răstorni. E foarte important, deoarece acumulatorul conține acid coroziv și arsurile pe mâini sunt ultimul lucru pe care ți l-ai dori.
-
Curăță cu o perie de sârmă cei doi conectori ai cablurilor care duc la bornele acumulatorului. Dacă sunt prea corodați, ar fi cazul să înlocuiești conectorii.
-
Introdu noul acumulator în locul celui vechi și fixează-l cu ajutorul cadrului metalic sau al plăcuțelor metalice cu șuruburi.
-
Fixează cei doi conectori la bornele acumulatorului, mai întîi conectorul pozitiv, cel roșu, apoi cel negativ, negru. În felul acesta eviți producerea de scântei. Strânge bine șuruburile astfel încât conectorii să nu se miște.
-
Urcă la volan și introdu cheia în contact. Mașina ar trebui să pornească. Mai ai un lucru de făcut: radioul sau cd-playerul sau sistemul media îți va cere un cod de securitate de fiecare data când bacteria e deconectată. Îl găsești în cartea tehnică a mașinii sau în manualul de utilizare al sistemului audio.
Vezi și Cum pregătești autoturismul pentru concediu