În anul 1927, se înființa Societatea Academică de Turism „România”, aflată, la acea vreme, sub tutela Alteței Sale Regale Principele Regent Nicolae. Societatea purta titulatura „academică” în primul rând datorită faptului că încerca să așeze, pe temeiuri științifice, turismul în România, străduindu-se să aducă acest tip de activitate – care avea și o latură materială, dar și una morală, profund culturală – la nivelul tuturor țărilor civilizate ale Europei. După semnarea tratatelor de pace de după primul război mondial, după reașezarea țărilor și popoarelor Europei, pe continent turismul avea să fie puternic impulsionat. Cum chiar și pentru a călători e nevoie să stăpânești o anumită cultură, între alte preocupări ale tinerei societăți patronate de vlăstarul regal se număra și aceea de a ține conferințe pe această temă. Unele dintre ele, susținute de gânditori, oameni de cultură ai momentului – să-l numim aici, de exemplu, pe scriitorul Mihail Sadoveanu – s-au ținut chiar pentru un public mai numeros decât cel care se putea strânge într-o aulă universitară, fiind difuzate la radio. Totodată, încă de la început, Societatea Academică de Turism avea să editeze un Bulletin propriu, în care sunt incluse conferințe, reportaje, eseuri, pagini de jurnal scrise de cei mai de vază membri ai săi. Ne-am propus să scoatem la iveală, în această nouă versiune a Jurnalului de Călătorie, o seamă de pagini publicate în Buletinul Societății Academice de Turism «România», unele dintre ele, precum cel de mai jos – o conferință pe care Valeriu Mugur a susținut-o la Radio în ziua de 12 ianuarie 1929, având titlul «Problema Turismului» – dovedindu-se și astăzi de o surprinzătoare actualitate. Textul a fost publicat în ediția din ianuarie 1929 a Buletinului SAT «România». (Simona Lazăr)
Problema Turismului
Valeriu Mugur
Etimologia însăși a cuvântului ne lămurește că dacă turism nu e sinonim cu călătorie, sunt cu toate acestea două noțiuni care se completează reciproc. de care turistul nu se poate priva pentru însuși motivul existenței lui, turismul este o pro Trăiește una prin alta. Există însă o diferență fundamentală nu în ceea ce privește judecata în ansamblu a chestiunii, ci în ceea ce privește caracterul specific fiecăruia dintre cele două elemente, turism și călătorie. Pe când călătoria e un mijloc, turismul e o problemă. Și încă o problemă complexă, ridicată în mai toate țările de adevărată civilizație, la onoarea unei probleme de stat. Elveția trăiește din turism, Germania l-a transformat de mult în dogmă de familie, Italia îl cultivă cu cea mai mare grijă, America și Anglia îl practică, impresionant. Antichitatea l-a creat în mod spontan și această spontaneitate a fost întotdeauna constructivă. Făcând parte din elementul genezic al civilizației, ea s-a perindat în timp și spațiu, și dacă răsfoim istoria vedem la originea marilor progrese o călătorie. Fie o călătorie în interes economic, fie o deplasare războinică. Aceste două feluri de călătorii caracterizează exclusiv Antichitatea. În Evul Mediu intervin pelerinajele, ca niște călătorii cu scop religios, și numai târziu de tot s-a ivit călătoria științifică, adică organizată pe baze metodice și urmărind un scop științific sau cultural.
În toate aceste epoci și în jurul tuturor acestor feluri de călătorii s-au înnădit elemente de completare.
Problema turismului a existat prin urmare întotdeauna și, dezlegată mereu prin faptul dinamicii ei sub forma unor variate realizări practice, a ajuns astăzi să constituie un motiv de serioasă preocupare.
În Antichitate, Ulise a fost marele călător al epocii homerice și Odiseea conține rezultatul observațiilor cele mai precise și a unei vaste experiențe nautice câștigată până atunci de către marinarii Mediteranei. Herodot apare ca primul tip de turist cunoscut și lucrările sale atât de prețioase din punct de vedere istoric prezintă o desăvârșită valoare din punct de vedere geografic.
În timpurile de mijloc, dorința de câștig și de cucerire a împins pe spanioli și portughezi pe căi lungi și necunoscute pentru ca prin descoperiri noi să aducă omenirii și civilizației moderne un aport covârșitor. Magellan este creatorul călătoriilor de circumnavigațiune, care, prin substanța lor exclusiv economică, constituie unul dintre pilonii civilizației pământene.
În timpurile noastre, turismul a căpătat o formă specială și un fond mult mai complex. Progresele științei au transformat mult călătoriile, întinzându-le în spațiu și concentrându-le în timp, iar rațiunea de spontaneitate firească, cu care era îngrădit turismul antic și cel medieval, ia astăzi formele bine definite ale unei probleme de vitalitate. Din secolul al XVIII-lea, turismul intră într-o fază de violentă dezvoltare și, mai ales, de sistematizare. La baza lui stă ideea de îmbogățire a cunoștințelor omenești și de îmbunătățire a condițiilor de trai. Sunt cele două aspecte ale turismului modern, acela științifico-cultural și cel economic.
Aceste scurte considerații de natură teoretică și istorică ne împing acum la o analiză a posibilităților practice în ceea ce privește rezolvarea problemelor turismului, așa cum în mod categoric o impun nevoile sau civilizația secolului nostru.
În statul modern, turismul e o necesitate și dacă a fost învăluit cu înțelegere și grijă aiurea, a fost neglijat și desconsiderat în alte părți. Din nenorocire, țara românească este printre aceste părți nefericite și, cu toate aptitudnile ei naturale sau formate, n-a reușit decât foarte puțin, și numai prin energie particulară, nu să dezvolte sau să rezolve, ci numai să pună în evidență realitatea unei probleme naționale de turism.
Efectele existenței într-un stat a unei organizări turistice raționale nu pot lua naștere decât din două cauze: întâi prin primirea străinilor în țară și apoi prin plecarea naționalilor în străinătate. Spontaneitatea aceea care hotăra și curajul genial care susține pe călătorul neguțător sau războinic al Antichității și al Evului Mediu sunt substituite în epoca contemporană prin necesități naționale și nevoia de dezvoltare a unui spirit internațional. Prin intrarea străinilor într-o țară oarecare și prin pornirea naționalilor în nenumărate țări străine se satisfac aceste două elemente.
Problema, prin urmare, e arătată în plin. Rămâne să analizăm în elemente.
1) Chestiunea primirii străinilor în țară are ca efect două câștiguri: unul material și altul moral. Valoarea câștigului material e aceea care se degajează mai puternic din cauza deplasărilor străine. În general, în categoria primirii străinilor în țară, câștigul e de natură economică, cel de natură morală rămânând pe planul următor.
Acest câștig material, manifestat printr-o serie întreagă de prosperitate fie în întreprinderile hoteliere, în dezvoltarea stațiunilor balneo-climaterice, în afacerile căilor ferate și maritime sau, în genere, în toate domeniile unde se poate câștoga, a reușit să facă să se creadă că turismul, astfel zugrăvit, poate căpăta fără nici o îndoială titulatura de industrie.
Industria turistică nu există, cu toate acestea. Sunt elementele mai sus amintite, care sunt industrii, iar turismul nu e decât un stimulent al lor pe calea câștigului și dezvoltării materiale. Și aici am ajuns la unul dintre elementele turismului ca problemă economică națională;
A) Industria hotelieră, mai ales în țările dăruite de natură cu colțuri de frumusețe sau de sănătate; în țările comerciale sau de tranzit, s-a dezvolvat prin faptul acestor argumente. Turismul de agrement, de sănătate sau de nevoie, incontestabil că a fost provocat în aceste regiuni de către importanța sau raritatea lor. Nu e însă mai puțin adevărat că dacă aceste locuri nu pregăteau o cale favorabilă, niciodată turismul nu s-ar fi dezvoltat, aducându-le un aport material de cea mai mare importanță. De aceea, industria hotelieră în special este o ademenitoare și, totodată, o beneficiară de pe urma turismului.
B) Dezvoltarea stațiunilor balneo-climaterice, de asemenea, este un element de importanță economică în problema ce ne preocupă. Prin turism ele se valorifică și nici un sacrificiu de reclamă sau de amenajare nu va fi prea mare în scopul acesta. Pentru aceste stațiuni, turismul capătă caracterul de periodicitate și orice întrerupere neprevăzută a lui provoacă o criză locală. Prin urmare, în acest caz, turismul se manifestă ca factor hotăâtor în însăși existența unui centru de viață. (Problema pe care o analizăm vedem cum capătă treptat o importanță tot mai mare);
C) Căile ferate și maritme, elemente civilizate în cadrul călătoriei moderne, prin faptul că fac parte integrant ca elemente tehnice din însăși existența călătoriei, în mod firesc vor avea de câștigat. Toate avantajele posibile se fac de către companile naționale sau particulare pentru facilitarea de călătorii n scopul lor, bineînțeles, al profitului lor personal. Reclama cea mai întinsă și mai elocventă e alimentată permanent și neprecupețit;
D) În afară de aceste trei elemente analizate, este câștigul general material, care se manifestă în nenumărate domenii; taxele de lux, câștigul vehiculelor, al restaurantelor, muzeelor etc. Prin urmare, câștigul material de pe urma intrării străinilor în țară se manifestă prin dezvoltarea transportului, a industriei hoteliere și balneo-climaterice.
E) Câștigul moral are și el două laturi de manifestare, chiar dacă nu de o prea mare importanță, de un interes destul de apreciabil:
a) În primul rând este contactul pe care străinii îl iau cu țara pe care o vizitează și pe care învață să o aprecieze obiectiv;
b) Și în al doilea rând este contactul pe care locuitorii țării îl au cu turiștii străini, alături de care învață să diferențieze unele lucruri imposibil de rezolvat de imaginație sau de înțeles de la distanță.
Câștigul moral în această categorie de turism național este mai mult însă de partea turiștilor decât de partea celor localnici, asupra cărora, după cum am văzut, se răsfrânge harul strălucit al avantajului economic.
2) Trecând acum la analiza celui de al doilea aspect al turismului național, după ce am cercetat efectele produse de cauza primirii străinilor în țară, vom vedea că plecarea în străinătate a naționalilor prezintă o importanță și mai covârșitoare, dând problemei turismului înfățișarea superioară de problemă pedagogico-culturală. Și atunci când, contrar celor care îl considerau industrie, turismul a fost asimilat cu o școală d eunii gânditori, s-a spus desigur un categoric adevăr.
Din faptul pornirii pe drumurile lungi și variate ale străinătății a indivizilor sau a caravanelor de indivizi conduși de oricare dintre formele mderne de turism: explorări propriu-zise, călătorii științifice, călătorii de ordin pur economic sau simple deplasări de turiști împinși de curiozitate sau de drag de învățătură, problema turismului impune două clarificări riguroase pe tărâmul câștigului. Căci problema turismului e o problemă pozitivă și câștigul se manifestă de multe ori ca pemiză, înainte de a-l transforma în efect.
Aceste două clarificări sunt: a) dezvoltarea individuală și b) câștigul general.
a) În dezvoltarea individuală se amestecă o mulțime de elemente, care în complexul lor indică într-adevăr turismul, ca o școală de instrucție și educație multilaterală. Faptul organizării călătoriei fie de individ însuși, fie de alții, sau faptul pătrunderii lui de metodele unei organizări; învățătura practică, contactul cu elementele pe care teoria i le-a zugrăvit vag sau intuiția lui le-a recpetat imperfect; varietatea motivelor de comparare; multilateralitatea cunoștințelor; adaptarea și cizelarea moravurilor sau rafinări deosebite; și mai ales faptul, cum spune Atkinson, „că exotic este legat de termenul critic”, lucru ce permite mai ușor o analiză a realităților din țara de comparație cu cele văzute și studiate aiurea, toate acestea contribuie în md indiscutabil la dezvoltarea individuală. Și dacă pedagogia ultimilor timpuri a omis analiza acesto realități, e suficient să-l ascultăm pe Platon, care spunea că „trebuie ordonat tinerilor cuminți și bine conformați să se deplaseze cât mai des, pentru a culege din călătoriile lor tot ceea ce ar putea servi guvernământului Republicii”. El ridică prin urmare tirismul la rangul de necesitate de stat și totodată îi atribuie calitatea pedagogică și salvatoare de pregătire a tinerilor valoroși. Republica politică despre care vorbește Platon este astăzi republica culturii.
În afară de aporturile aduse omenirii de îndrăzneala marilor exploratori care prin faptul curajului și al călătoriilor lor deveniseră niște individualități superioare, în afară de descoperiile științifice care înainte de a se răsfrânge cu importanța lor asupra civilizației au luminat concepția însăși a descoperitorilor, în afară de călătoriile economice generatoare de bogății dar și de învățături pentru întreprinztorii lor, în afară de deplasările mai simple de plăcere și de învățătură care luminează în special masele de intelectuali, Paul Morand vorbește cu multă dreptate că dacă nu cei mai mari scriitori, atunci cei care au însă cel mai puternic asupra epocii lor, au fost toți călători: Montaigne, Roussen, Voltaire, Bernardin de Saint Pierre, Chateaubriand, George Sand, Byron, Lamartine. Prin talentul lor covârșitor, efectele fericite ale călătoriei, au influențat epoci întregi, creându-le pentru istorie.
Afirmând la începutul conferinței mele că, răsfoind istoria, găsim la originea marilor progrese o călătorie, am voit să atac fondul însăși al problemei ce ne preocupă. Ei bine, acesta e un adevăr într-atât cât istoria e adevărată.
b) Al doilea efect cauzat de deplasarea naținalilor în străinătate, pe lângă acela al dezvoltării individuale, se manifestă sub forma unui câștig general. E vorba de rolul pe care călătoriile îl joacă în dezvoltarea spiritului internațional, pecum și în ridicarea nivelului cultural național.
Privitor la ridicarea nivelului cultural național, trebuie să-l socotim ca o rezultantă a ridicării nivelului individual de care am pomenit. Cu cât o țară va avea mai mulți călători beneficiari ai avantajelor oferite de călătorii, cu atât pulsul ei va bate mai puternic pe tărâmul pregătirii generale, cu atât fondul și înfățișarea ei se vor lumina. Va fi exact Republica pe care o întrevedea Platon.
Și ca o completare a chestiunii ridicării nivelului cultural național, e locul să pomenim aici de turismul pur național, adică de deplasările naționalilor în țara lor, turism al cărui efect practic în primul rând e dezvoltarea patriotismului, care în forma lui adevărată nu e altceva decât manifestarea individual-spirituală a aprecierilor asupra celor văzute și studiate în lungul și în latul țării lui. Rolul jucat de călătorii în dezvoltarea spiritului internațional ia o înfățișare tot atât de importantă ca acela jucat pe tărâmurile amintite, cu singura deosebire că noțiunea de spirit internațional e ceva modern, născut abia acum câțiva ani, din principiile largi și noi ale tratatelor de pace. Dacă a existat și mai înainte acest spirit internațional, el n-a oferit însă până acum un motiv de dizertații teoretice sau de realizări practice. O definiție categorică a lui e încă greu de dibuit. Această noțiune e prea complexă din cauza nesistematizării ei în sensul de a-i crea o înfățișare hotărâtă în înțelegerea celor mulți, e încă confuză din cauza speculațiilor teoretice asupra ei. Ea există însă sub forma unui adevăr. Spiritul internațional, cu tot aspectul lui amalgamatic și nepăsător de definiția oamenilor și de teoria omenească, există azi în sensul unei coeziuni internaționale, în sensul singurei explicații a tendințelor de apropiere între națiuni. E ceva viu prin forța necesităților naționale și ceva creator prin opera lui internațională.
Orișice încercare, orișice efort în domeniul apropierii națiunilor între ele constituie o frântură a spiritului internațional. Călătoriile în primul rând sunt acelea ce reușesc a pune în contact direct membrii unei națiuni, cu nemembrii, cu natura, cu viața și cu nevoile altor națiuni. Și e covârșitor de important acest lucru, căci din el se nasc simpatii, admirații, milă și imbold. Acel ce călătorește în lume va căpăta un bagaj de cunoștințe exacte și de aprecieri reale, altele decât cele alimentate de comunicatele oficiale și de curentele forțate din țara lui. Sufletul și conștiința lui se vor dirija în sensul cel adevărat și din ele va izvorî o mare cantitate de afinități pentru o națiune ori pentru un popor sau o mare cantitate de decepții, convingeri, teamă, admirație sau chiar iubire.
Toate acestea sunt elemente importante în constituția spiritului internațional și prin intensificarea călătoriilor, prin organizarea lor sistematică, prin dezvoltarea gustului de cercetare al indivizilor unei națiuni, se va aduce un aport viguros în rafinarea și lămurirea acestui spirit internațional.
Am făcut această analiză sumară a problemei turismului, pusă în mod spontan de Antichitate și de Evul Mediu și întrevăzută metodic de rațiunea științifică modernă. Necesitatea care impune problema turismului prin cele două elemente, primirea străinilor în țară, cu efecte de important câștig economic și moral, și plecarea naționalilor în străinătate, cu covârșitoarele consecințe asupra dezvoltării individuale și consolidării spiritului internațional, este ceva natural.
Turismul se manifestă prin urmare ca accesoriu practic al unei necesități naturale și, deci, problema lui e mai importantă decât se bănuiește. Majoritatea lumii civilizate a îmbrățișat-o așa cum impunea rațiunea și interesul. În România, ea este în perioada de manifestare, nu ca efect, însă, ci numai ca problemă. Au fost probabil necesități de politică propriu-zise, care luându-i locul în cugetul și interesul oamenilor, au întârziat-o. Căci problema turismului face parte din politica aceea mai superioară, politica spiritului și a înțelegerii cinstite. Și prin urmare a viitorului.
Turismul, la noi, abia a început să părăsească sfera concepțiilor care îl sfidau și îl batjocoreau.
Trebuie încheiat definitiv cu greșelile de interpretare și făcut apel la solidaritatea tuturora pentru a rezolva cât mai grăbit și mai rațional problema turismului românesc! Sunt deja încercări merituoase. Probleme economice și mai ales culturale sunt strâns legate de rezolvarea ei.
Anticii spuneau că „nimic nu e posibil în intelect dau n-a fost mai întâi în simțuri”.
