20 de turoperatori români au participat în ultimele zile la Târgul de Turism de la Viena (10-13 ianuarie 2013. Poate să pară mulţumitoare această participare a agenţiilor, asociaţiilor şi altor instituţii româneşti implicate în turism, însă, dacă ne raportăm la ţările cu tradiţie, precum Germania – care a venit la târg cu nu mai puţin de 133 de expozanţi individuali – observăm că mai avem de tras, pentru a face o mai bună promovare pachetelor şi programelor de vacanţă care să aducă turişti străini în România (căci în ce priveşte “exportul” de turişti români, suntem convinşi că, din perspectiva veniturilor pe care le pot obţine, turoperatorii noştri au profitat de prilej ca să facă negocierile cele mai avantajoase, pentru agenţie şi client).
“FerienMesse Wien 2013” – sau Târgul Internaţional de Turism, Vacanţe şi Petrecere a Timpului Liber de la Viena (cum mai este cunoscut) – a adunat în acest an sub cupolă peste 800 de expozanţi veniţi din 70 de ţări. Din România, cea mai importantă prezenţă a fost cea a sibienilor (cu trei instituţii expozante, respective Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Sibiu Reisen ). Dintre agenţii economici implicaţi în turism remarcăm: Invitation Romania Travel, Karpaten Tourism, Salina Turda.
Ghidul vacanțelor și călătoriilor tale
One thought on “Prezenţe româneşti la Viena: “FerienMesse Wien 2013””