… Pentru a-mi păstra oarecare şir şi a-mi urma povestea potrivit cu trecerea anilor, trebuie să ajung la Malta, raiul copilăriei noastre.
Ne îmbarcaserăm spre Malta la Marsilia, în octombrie, 18… Bunica regină ne pusese la dispoziţie pentru această călătorie yachtul ei „Osborne” foarte frumos, însă nu prea de ispravă pe o mare zbuciumată. Avurăm vreme rea în tot timpul călătoriei, de trei-patru zile, dacă nu mă înşel; ceea ce-mi amintesc foarte bine e că aproape toată lumea suferi de răul de mare!
Mama, cu toate că nu-i plăcea marea, îndura de minune drumurile pe apă. Pe vremea aceea, sufeream uneori foarte rău, dar niciodată nu eram cu totul abătută; erau şi ceasuri printre clipele grele în care mă simţeam minunat de sănătoasă şi de fericită. Ducky, nedespărţita mea tovarăşă, era dimpotrivă foarte bolnavă, pe când mica Sandra nu se lăsa doborâtă.
Nu-mi amintesc multe despre soră-mea Beatrice; în acele timpuri era un mic „Bébé”, şi trăia într-un apartament cu totul al ei. Pentru noi cele trei surori, Baby a rămas Baby şi, cu toate că e mama a trei băieţi mari, o numim astfel şi astăzi.
Ziua mea de naştere a fost prăznuită pe yachtul „Osborne” la 29 octombrie, iar sosirea noastră era hotărâtă pentru a doua zi. Fui foarte mândră să-mi serbez aniversarea pe mare şi să pot lua parte fără vreun incident neplăcut la ceaiul ce-mi fu oferit de ofiţeri cu acest prilej. Nu-mi amintesc de vreo altă întâmplare în timpul acestei călătorii decât plăcerea de a vedea valurile revărsându-se deasupra punţii; lucru ciudat, nu mai ştiu măcar cine comanda vasul în acel timp.
Dar ceea ce îmi amintesc, parcă ar fi fost ieri, e sosirea noastră în Malta.
E una din acele privelişti întipărite în mintea mea de vecie, o minunată viziune păstrată cu evlavie în suflet până la sfârşitul zilelor mele.
Se lăsa amurgul când intrarăm în bătrânul şi frumosul port-cetăţuie Valletta. Sub ochii noştri se desfăşura un măreţ tablou: în fund falnicele întăriri, în mare parte cioplite chiar în stâncă, şi la picioarele lor întreaga flotă mediteraneană în podoabe de sărbătoare. În vremea aceea, vasele mai aveau catarguri, care adăugau la frumuseţea siluetei lor, şi pe acele catarguri se înşirau, unul peste altul, marinarii în albastru, strigând urale cât le ţinea gura. Toate steagurile fâlfâiau şi, pe când „Osborne” înainta încet printr-un îndoit şir de vase de război, fiecare fanfară, pe rând, intona imnul „God save the Queen”.
Cerul era de un roşu aprins, ca de jăratec, şi apa precum şi stâncile portului se luminau la focul lui. Pământul, marea şi cerul erau de purpură; firea orându-i-se o uimitoare iluminaţie cu prilejul acestei sărbători: sosirea a patru fetiţe cu mama lor în fermecata insulă Malta, în care aveau să trăiască timp de trei ani, zile de neînchipuită încântare.
Văzduhul şi apa, o minune de culori, pământul aprins ca para, muzică, steaguri, urale, iar când ancorarăm, papa care ne aştepta! Papa ajuns la cel mai înalt punct al carierei sale, şi la cel mai înalt punct al frumuseţii lui, papa cu faţa pârlită în care străluceau nespus de fermecătorii ochii lui albaştri, marinar în adâncul înţeles al cuvântului, marinar, englez şi prinţ!
Pe chei, înconjurat de casa sa militară şi însoţit de o gardă de onoare în uniformă roşie, se afla bătrânul Sir Linden Simons, guvernatorul Maltei, vice-rege al insuilei, suveran în locul Maiestăţii Sale.
Bătrânul Sir Linden întruchipa englezul tipic, aşa cum şi-l închipuiesc străinii: roşu la faţă, voinic, cu favoriţi albi, abia încăpând îmtr-o uniformă roşie strâmtă, purtând bicornul cu penaj alb; un gentilom vesel, cordial, privind viaţa cu optimism.
Amurgul lăsându-se repede, stinsese strălucirea portocalie a cerului, a pământului şi a mării şi se coborâseră treptat umbrele serii, când străbăturăm în falnic alai străzile Valettei, pe care stau înşirate trupele. Tot în sus, pe drumul încolăcit şi fortificat ce duce de la port spre partea interioară a oraşului, trecurăm peste podeţul cu lanţuri, pe sub măreţele porticuri, şi apoi pe de-a lungul străzii Regale, strada principală a capitalei. De partea cealaltă, alte podeţe, alte porticuri, căci Valletta e un oraş fortificat, şi în tot lungul drumului mulţimea aclamând, balcoane pline de lume… Se apropai însă noaptea şi toate păreau nedesluşite.
Se întunecase de-a binelea când ajunseserăm la San Antonio, palatul de vară al guverrnatorului care ne fusese cedat pe tot timpul şederii noastre la Malta.
San Antonio! locaş iubit!

(Fragment din „Povestea vieţii mele”, volumul I)
Va urma…

, ,