Text: Simona Chiriac

Nu mi-ar fi displăcut dacă m-aş fi născut în Spania. Pe lângă iuţeala cu care aş vorbi (nu ştiu de ce mi se pare că spaniolii nu au deloc de gând să piardă timpul şi se grăbesc să rostească cât mai multe cuvinte într-un minut) în fiecare duminică aş fi fost pusă în faţa unei porţii zdravene de paella, pe care aş fi înfulecat-o undeva la iarbă verde. În fiecare duminică, cu mic cu mare, ibericii ies „la aer” şi prepară această atât de preţuită încât cea mai mare paella preparată vreodată avea nici mai mult, nici mai puţin decât… 20 metri în diametru, iar 100.000 de oameni au avut privilegiul de a o degusta. Acest „eveniment” a avut loc în urmă cu exact douăzeci de ani, în 1992, la Valencia.

Această prezentare necesită JavaScript.

Denumirea „paella” provine din cuvantul arab „baqiyah”, care se traduce prin „resturi de mâncare”. Totul a început însă înainte de stăpânirea arabă, de la obiceiul de a le permite nevoiaşilor să ia resturile de la masa celor mai bogaţi. Era vorba de carne de peşte, de pui, legume etc. Pentru a le transporta mai uşor, săracii le amestecau şi le puneau într-un singur vas. Aşa a luat naştere cea dintâi paella. Reţeta a fost îmbunătăţită de primii musulmani care au ajuns în Valencia, în secolul al VIII-lea, şi care au adus un ingredient necunoscut până atunci. Nişte bobiţe albe, uşor alungite şi care se umflau atunci când fierbeau. Era vorba de orez. Spaniolii au fost încântaţi de „inovaţie” şi au învăţat să combine orezul cu ceea ce primeau de la festinuri, dar şi cu alte ingrediente locale cum ar fi carnea de broască (pui de baltă), de raţă, melcii, ţiparii, potârnichile şi ierburile aromate.

Acum puteţi alege din mai multe sortimente: „paella de carn” (sau „con carne”, în funcţie de dialectul regional – paella cu carne), „paella de peix” (paella cu peşte) şi „paella de marisc” (paella cu fructe de mare). Cele mai sofisticate tipuri de paella necesită un procedeu elaborat de preparare, în care ingredientele de diferite culori se asortează, contrastând cu orezul aurit de adaosul de şofran. Chiar şi tigaia în care se prepară este una specială. Fabricată, azi, din inox, trebuie să fie circulară, spaţioasă, puţin adâncă şi cu fundul mai gros şi plat. Pentru a fi uşor de mânuit, este prevăzută cu două mânere. Cum se procedează? Mai întâi se toarnă uleiul de măsline, apoi se prăjesc carnea şi legumele. Se adaugă apă fiartă şi după câteva minute şi orezul. Când acesta este aproape fiert, se ia vasul de pe foc şi se lasă până când toată apa este absorbită de orez. Paella se serveşte după ce a fost lăsată să se răcească puţin.

,