O copie a uniformei domnitorului Alexandru Ioan Cuza va fi expusă începând de marţi, 24 ianuarie, la Muzeul Unirii din Iaşi, costumul fiind realizat la croitoria Ministerului Apărării Naţionale.
Deputatul PDL de Iaşi Petru Movilă a prezentat, duminică, într-o conferinţă de presă, o replică a uniformei domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care va fi donată Complexului Muzeal Moldova din Iaşi, pentru a fi expusă la Muzeul Unirii din municipiu.
Movilă a spus că acest costum a fost realizat la croitoria Ministerului Apărării Naţionale, ideea aparţinând unui ieşean care a constatat că nu există o copie a uniformei domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
„Împreună cu ministrul Apărării, Gabriel Oprea, şi cu deputatul UNPR Luminiţa Iordache donăm această copie către Muzeul Unirii din Iaşi. Uniforma este realizată în baza unor fotografii şi tablouri vechi. Este un proiect de suflet, realizat din contribuţie personală, ideea pornind de la un ieşean, care mi-a spus că nu există o astfel de copie a uniformei domnitorului. Donaţia către Muzeul Unirii o vom face pe 24 ianuarie, când sărbătorim Unirea Principatelor Române”, a declarat deputatul Petru Movilă.
El a adăugat că va face demersurile necesare pentru ca şi medaliile de pe uniforma domnitorului Cuza, expuse în prezent la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti, să fie aduse la Iaşi. (Mediafax)