De peste douăzeci de ani frecventez bazine de înot, piscine de hotel și centre spa. Am înotat în locuri elegante, cu reguli stricte, în piscine modeste, foarte bine întreținute, în bazine aglomerate, unde trebuia să faci slalom printre ceilalți, și în altele unde aveai impresia că apa este numai a ta. În tot acest timp, am adunat o colecție de întâmplări, unele amuzante, altele îngrijorătoare, care spun destul de multe despre felul în care înțelegem să folosim un spațiu comun. Și despre convingerea, destul de răspândită, că regulamentele sunt făcute pentru ceilalți.
Dușul, această instalație decorativă
Prima observație privește dușul. Acea instalație sanitară, de regulă funcțională, amplasată strategic între vestiar și piscină, pe lângă care trece lumea cu o consecvență admirabilă. Uneori mă întreb dacă oamenii nu o consideră un element decorativ. Vin de la saună, de pe șezlong, din vestiar, de la masaj și intră direct în bazin. Cu creme, parfumuri, transpirație și tot ce au mai adunat pe piele. Când vine vorba despre copii, dușul pare să devină și mai inutil. Părinții îi iau în brațe și îi cufundă direct în apă, de parcă aceasta ar avea și rolul de a-i spăla.
Apa din piscină este tratată, filtrată și dezinfectată. Fiecare persoană care intră fără să se spele contribuie la încărcarea ei cu impurități. Mirosul înțepător, pe care mulți îl consideră o dovadă de curățenie, poate proveni tocmai din reacția dezinfectantului cu substanțele aduse de utilizatori. Am remarcat și o curioasă ierarhie a preocupărilor legate de igienă. Unii oameni se feresc să atingă clanța vestiarului, își așază cu grijă prosopul pe șezlong și folosesc papuci de protecție. Ajunși la marginea bazinului, uită toate precauțiile și intră în apă fără duș. Probabil consideră că dezinfectantul va rezolva totul.
Jacuzzi, o victorie de familie
În privința copiilor, imaginația părinților pare să nu cunoască limite. Am întâlnit sugari cu scutece obișnuite, cu scutece speciale pentru înot, fără scutece, copii care abia învățaseră să meargă și copii care încă nu ajunseseră la această performanță. Unii în bazin, alții în jacuzzi, unde temperatura apei este considerabil mai ridicată. Părinții par încântați că le pot oferi celor mici, încă de la câteva luni, toate facilitățile unui centru spa.
Un spectacol aparte îl oferă părinții cu sugari care pândesc eliberarea unui loc în jacuzzi. Îi vezi așteptând pe margine, cu pruncul în brațe, urmărind atent fiecare mișcare a celor instalați în apa caldă. Cineva se ridică? Se pregătește să iasă? Și-a pus mâinile pe margine? În sfârșit, se ivește ocazia! Părintele se strecoară victorios în locul rămas liber, cu tot cu bebeluș, de parcă tocmai ar fi câștigat un concurs cu miză mare. Copilul, care n-a cerut să participe la această competiție, este cufundat în apa fierbinte, printre jeturi și bule, spre satisfacția adultului care a reușit performanța de a prinde un loc.
M-am întrebat de mai multe ori ce anume îi atrage atât de mult pe părinți la ideea de a introduce un sugar în jacuzzi. Apa caldă? Bulele? Convingerea că, dacă lor le face plăcere, trebuie să-i placă și copilului? Expunerea la apa foarte caldă poate provoca rapid supraîncălzire, iar jacuzziurile nu sunt recomandate sugarilor și copiilor foarte mici. Nici scutecele speciale pentru înot nu asigură protecția igienică pe care mulți părinți și-o imaginează. Asemenea detalii par să conteze prea puțin în momentul marii victorii: ocuparea unui loc în jacuzzi. Dacă s-ar acorda medalii pentru această performanță, unii părinți ar urca pe podium cu bebelușul în brațe.
Am văzut și sugari care, după ce fuseseră ținuți în bazin sau în jacuzzi, erau alăptați imediat ce mamele ieșeau din apă. Fără duș, fără măcar o clătire a pielii. Alăptarea este un gest firesc, iar foamea unui copil nu ține seama de programul piscinei. O simplă clătire cu apă curată a pielii care a intrat în contact cu apa tratată ar fi o precauție la îndemână.
Uneori, aventura acvatică a celor foarte mici continuă și pe uscat. Îmi amintesc un copil care mergea de-a bușilea pe marginea piscinei. În patru labe, pe pardoseala umedă, pe unde treceau zeci de oameni, cu picioarele goale, cu papuci, cu apă scursă din costumele de baie. Copilul își vedea liniștit de explorările sale, la o distanță de marginea bazinului care mie îmi dădea fiori. Adulții din preajmă păreau mult mai relaxați. M-am întrebat ce îl putea împiedica să alunece în apă și câte dintre impuritățile de pe pardoseală aveau să ajungă, prin intermediul mânuțelor, în gura copilului. Acasă, părinții dezinfectează uneori cu mare grijă suprafețele pe care se joacă bebelușii. La piscină, pardoseala umedă și intens circulată pare să dobândească, în ochii unora, calitățile unui covor de joacă.
Opt fetițe, două mămici și patruzeci de minute
Odată cu vârsta copiilor, se schimbă și felul în care adulții înțeleg supravegherea. O întâmplare pe care mi-o amintesc cu destulă neliniște a avut drept protagoniste opt fetițe de vreo opt-nouă ani, venite împreună la piscină. Opt copii, două mămici. Ceilalți părinți aveau, pesemne, treburi mai importante, așa că supravegherea întregului grup fusese încredințată celor două doamne. Care, la rândul lor, aveau și ele ceva de făcut: să-și consulte telefoanele.
Fetițele au început prin a se bălăci în bazinul cu apă de 1,50–1,60 metri, o adâncime la care multe dintre ele nici nu puteau atinge fundul cu picioarele. Apoi au descoperit jacuzziul. Mult mai interesant, cu bule, jeturi și apă caldă. Au ieșit din bazin și s-au mutat acolo, toate opt, fără vreun adult alături. Mămicile au părut chiar mulțumite de schimbare. În jacuzzi apa era mică, deci copiii se aflau, în sfârșit, în siguranță. Logică impecabilă, dacă singurul pericol pe care îl poți imagina într-o piscină este adâncimea apei.
Le-am privit cu îngrijorare. Fetițele aveau părul lung, unele îl purtau desfăcut, altele prins mai mult de formă, cu șuvițe care se desprindeau și pluteau în apă. În apropierea gurilor de aspirație ale unui jacuzzi, părul lung poate deveni o capcană dacă instalațiile nu sunt protejate corespunzător. Apa caldă adaugă riscul amețelilor, al scăderii tensiunii arteriale și al supraîncălzirii. În apă, chiar și o stare de slăbiciune trecătoare poate deveni periculoasă.
Patruzeci de minute au petrecut fetițele în jacuzzi. Patruzeci de minute în apă caldă, printre jeturi și bule, fără supraveghere atentă. Cele două mămici și-au continuat ocupațiile, liniștite că fetele se distrează și că, fiind apa mică, nimic rău nu li se poate întâmpla. Cele opt fetițe au ieșit, din fericire, tefere și foarte încântate de experiență. Mămicile, probabil, la fel. Mie mi-au rămas în minte cele patruzeci de minute și ușurința cu care responsabilitatea pentru opt copii fusese redusă la prezența a două telefoane mobile pe marginea piscinei.
DO NOT JUMP! Bunica știe mai bine
La vârste ceva mai mari, copiii descoperă o altă atracție a bazinelor: săriturile. Și aici începe un capitol în care regulamentele par să fie redactate într-o limbă necunoscută. Pe marginea piscinei, de obicei la loc vizibil, scrie cât se poate de limpede: „DO NOT JUMP”. Uneori avertismentul este însoțit și de o pictogramă, pentru cei care nu stăpânesc limba lui Shakespeare. Un omuleț care sare în apă, tăiat cu o linie roșie. Mesajul nu lasă prea mult loc interpretărilor. Pentru unii, pare să funcționeze ca o invitație.
Îi vezi luându-și avânt, alergând câțiva pași pe pardoseala udă și aruncându-se în apă cu entuziasmul unor participanți la o competiție de sărituri. Uneori sar cu picioarele înainte, alteori încearcă plonjoane spectaculoase, fără să se preocupe prea mult de adâncimea bazinului sau de oamenii care înoată în apropiere. Apa țâșnește în toate direcțiile, cei din jur se feresc cum pot, iar autorul isprăvii iese la suprafață foarte mulțumit de sine. Dacă are și un public care îl încurajează, spectacolul se repetă.
Am văzut și părinți care își îndeamnă copiii să sară, îi prind în brațe sau îi fotografiază în plină evoluție. Câteodată, copiii sunt mai prudenți decât adulții. Alteori, tocmai aceștia din urmă le oferă demonstrații practice despre cum se ignoră un regulament. O săritură într-o apă insuficient de adâncă poate provoca accidente grave, iar într-un bazin aglomerat îi pune în pericol și pe ceilalți înotători. Sunt lucruri pe care avertismentul de pe margine încearcă să le spună în numai trei cuvinte.
În categoria celor care consideră că „DO NOT JUMP” este destinat exclusiv altora, un loc de cinste îl ocupă o bunică întâlnită într-un bazin de hotel. Se afla în apă, împreună cu cei doi nepoți ai săi, de vreo șapte-opt ani, pe care îi încuraja să sară de pe margine. Ea însăși nu știa să înoate și se deplasa cu vădită teamă, prudent, cu mișcări nesigure, preocupată să nu piardă contactul cu fundul bazinului. În schimb, când venea vorba despre performanțele nepoților, orice urmă de prudență dispărea.
„Nepoții mei sunt foarte buni înotători!”, declara cu mândrie, ca și cum tocmai ar fi prezentat doi campioni olimpici. Argumentul era, în mintea ei, de necontestat: ea nu știa să înoate, copiii știau. Prin urmare, erau experți. Că aveau numai șapte-opt ani, că săriturile erau interzise, că în bazin se mai aflau și alți oameni, toate acestea păreau detalii fără importanță în fața superiorității acvatice a celor doi nepoți.
Situația avea ceva aproape comic. Bunica înainta temătoare prin apă, cu grija permanentă de a-și păstra echilibrul, în timp ce îi îndemna pe copii la acrobații pe care ea însăși nu le-ar fi încercat pentru nimic în lume. Fiecare săritură reușită îi confirma convingerea că nepoții erau înotători excepționali. Faptul că nu se întâmplase niciun accident devenea, probabil, dovada că nici nu avea cum să se întâmple.
Am privit-o o vreme, fascinată de acest amestec de teamă personală și încredere nemărginită în aptitudinile nepoților. În fond, criteriul ei de evaluare era cât se poate de simplu: dacă ei puteau face ceva ce ea nu putea, însemna că stăpâneau perfect acel lucru. Mă întreb dacă, după aceeași logică, un copil care știe să meargă pe bicicletă ar putea fi declarat apt să participe la Turul Franței, numai pentru că bunica lui nu știe să pedaleze.
Cât despre avertismentul „DO NOT JUMP”, acesta continua să vegheze inutil asupra bazinului. Spre deosebire de bunică, măcar el știa exact ce are de făcut.
Regulamentul, o lectură facultativă
În asemenea împrejurări, privirile se îndreaptă inevitabil și spre personalul piscinei. Am întâlnit angajați care supraveghează atent bazinul, intervin politicos, explică regulile și se asigură că sunt respectate. Am întâlnit și situații în care nimeni nu părea să observe nimic, deși încălcările regulamentului se petreceau sub ochii tuturor. Uneori, impresia este că singura regulă aplicată cu adevărat este aceea de a nu deranja clientul.
Regulamentele sunt, în general, foarte bine redactate. Le găsești afișate la intrare, uneori și în vestiare, cu pictograme, interdicții și recomandări. Duș obligatoriu. Copiii supravegheați permanent. Acces interzis în anumite zone sub o anumită vârstă. Echipament adecvat. Interzis săritul în apă. Interzis alergatul pe marginea bazinului. O colecție de reguli rezonabile, care capătă uneori valoarea unor simple sugestii. Respectarea lor depinde și de felul în care sunt administrate aceste locuri, de atenția personalului și de disponibilitatea de a interveni înainte ca o imprudență să se transforme într-un accident.
Grija pentru utilizatori începe, de fapt, cu lucruri mai puțin spectaculoase decât jacuzziurile și cascadele artificiale. Temperatura apei, de pildă, ar trebui măsurată corect și comunicată celor care folosesc bazinul. Un înotător care vine să facă lungimi de bazin are alte nevoi decât o persoană care urmează un program de hidrokinetoterapie. Curățenia vestiarelor, a dușurilor și a grupurilor sanitare spune uneori mai multe despre calitatea unui centru spa decât fotografiile spectaculoase de pe site. Am întâlnit pardoseli alunecoase, dușuri defecte, vestiare insuficient întreținute și regulamente afișate doar pentru a îndeplini o formalitate.
Mai sunt și micile manifestări de proprietate asupra spațiului comun. Șezlonguri ocupate ore întregi de câte un prosop, în timp ce proprietarii lor dispăruseră fără urmă, conversații purtate cu voce foarte ridicată, telefoane folosite ostentativ și persoane care transformă piscina într-un studio foto, fără să se preocupe de ceilalți oameni surprinși în cadru. Uneori, cineva vine la piscină să înoate și descoperă că a devenit figurant în vacanța altcuiva. Dreptul la propria imagine nu dispare odată cu intrarea în apă, iar prezența copiilor în fotografii sau filmări impune o grijă suplimentară.
Din fericire, am cunoscut și piscine administrate exemplar, unde personalul intervine discret și eficient, unde regulile sunt respectate fără discuții și unde fiecare își poate vedea de înot, de exerciții sau de relaxare. În asemenea locuri, experiența devine plăcută tocmai pentru că nimeni nu este nevoit să suporte neglijența altuia. Și tot acolo, printre oameni veniți cu preocupări și așteptări diferite, se întâmplă uneori să întâlnești persoane de care îți amintești multă vreme.
Doi tineri care zâmbeau
Într-o zi, în bazin a intrat un cuplu foarte tânăr. Amândoi aveau sindrom Down. Nu știu dacă erau căsătoriți, logodiți sau pur și simplu îndrăgostiți. Știu doar că erau împreună și că păreau foarte fericiți. Mi-a atras atenția felul în care aveau grijă unul de celălalt. Se urmăreau din priviri, se protejau reciproc, erau atenți la mișcările celuilalt și zâmbeau. Zâmbeau mult, unul către celălalt, cu o bucurie pe care o puteai observa și de la câțiva metri. Se bucurau de apă și de timpul petrecut împreună, atenți unul la celălalt, cu gesturi simple, care nu aveau nevoie de explicații.
I-am privit cu discreție și m-am trezit zâmbind și eu. Era ceva frumos în grija lor reciprocă, în atenția aceea care venea firesc, fără îndemnuri, fără ca vreunul să se considere responsabilul celuilalt. Fiecare avea grijă de amândoi. Mi-au rămas în minte mai limpede decât mulți dintre oamenii întâlniți în atâția ani de înot. Poate și pentru că, după atâtea scene în care adulți perfect capabili să înțeleagă pericolele din jur își lăsau copiii nesupravegheați, cei doi tineri mi-au oferit imaginea unei griji reciproce atât de simple și de firești.
În ziua aceea, la piscină, am văzut și ceva ce nu figurează în niciun regulament: doi oameni care aveau grijă unul de celălalt și erau fericiți împreună.
Îmi amintesc și acum cum zâmbeau.Unește mai firesc episoadeleElimină repetițiile și ironiile explicate