Text: Tudor Cires
Cea mai venerată relicvă a Mănăstirii Vatoped (Muntele Athos) este Brâul Maicii Domnului, care reprezintă, pentru români, un simbol religios cu mare putere vindecătoare. Este motivul pentru care Brâul a călătorit, ultima dată, în 2007, în România, aducând creştinilor alinarea suferinţelor şi speranţă. Care este povestea lui?
Ţesut din păr de cămilă, se pare că Brâul a fost dăruit, potrivit tradiţiei, de purtătoarea sa, Apostolului Toma. Singura mărturie materială a prezenţei Fecioarei Maria pe pământ, care a peregrinat de la Ierusalim la Constantinopol şi din Capadoccia în Grecia, se păstrează, azi, la Vatoped, într-o raclă de argint dăruită mănăstirii de domnitorii români, ctitori, de altfel, ai multor aşezăminte pe tot cuprinsul Athosului.
Calendarul ortodox aminteşte, în ultima zi a lunii august, despre punerea în raclă a Brâului şi despre vindecarea miraculoasă a Împărătesei bizantine Zoe, care a atins, la Constantinopol, sfânta relicvă. Brâul Maicii Domnului a mai vindecat, în timp, numeroşi bolnavi de cancer şi a ajutat să nască femei care nu puteau avea copii. Există obiceiul ca bolnavii să poarte o panglică atinsă de cutia în care se află Sfântul Brâu. Dar cea mai mare minune, pentru români, o reprezintă alungarea ciumei, în 1813, din Ţara Românească.
Am văzut, la Vatoped, Brâul Maicii Domnului îndreptat de Împărăteasa Zoe cu fir de aur. Mănăstirea îşi datorează faima, în bună măsură, existenţei acestei relicve la fel de valoroase pentru creştini ca şi Lemnul Sfintei Cruci. „Bizanţ după Bizanţ”, cum spunea Nicolae Iorga, nimic din strălucirea bizantină a Vatopedului nu s-a pierdut, chiar şi acum, când scandalul imobiliar legat de schimbul unor terenuri cu statul a făcut să cadă guvernul grec, dar şi ultimul mare ctitor al mănăstirii, părintele stareţ Efrem Vatopedinul. Cu o simplitate dezarmantă şi o căldură prietenoasă în ochi, avva Efrem ne-a primit în iatacul său, într-un amurg tomnatic, la ceasul când clopotele îşi odihneau legănarea.
Îndemnul părintelui către români
„Vreau să-i rog, în primul rând, pe români să nu uite că sunt creştini. Şi în Grecia şi în România, ortodoxia e o comoară preţioasă. Ea e puterea, bogăţia şi siguranţa noastră. Bogăţia ei are valoare întreagă dacă o trăim, pentru că nu e teorie, idee, filosofie, ci experienţa Duhului Sfânt. Trăind în viaţa bisericii, înlăuntrul bisericii, personalitatea omului se desăvârşeşte.
N-am văzut niciodată om fără de Dumnezeu. Am văzut doar „sub-om” fără de Dumnezeu. Le doresc fraţilor români să meargă pe urmele lui Hristos, înăuntru sau în afara bisericii, pentru a se desă-
vârşi. Noi, cei din Athos, ne rugăm pentru fraţii noştri din România, să-i acopere şi să-i adumbrească harul Sfântului Duh!”, îmi traducea, la Vatoped, părintele Daniil Cotescu, îndemnul avvei Efrem.
