Malta – pelerin la grota Sfântului Paul

Înfrânţi de turci în ultimul lor fief – insula Rodos –, cavalerii ioaniţi au primit, în 1530 – cadou de la regele Spaniei şi Siciliei – arhipelagul maltez. Era un loc prielnic, în care au început să construiască biserici şi fortificaţii.
Prima catedrala a fost închinată Sfântului Paul; a doua, clădită după asediul otoman din 1565, – Sfântului Ioan. Ambele trimit la legendă. În primul caz, Sfântul Ioan este protectorul ordinului militar şi religios cunoscut, azi, sub denumirea Ordinului de Malta.

Această prezentare necesită JavaScript.

Catedrala cavalerilor ioaniţi din La Valletta, una dintre cele mai frumoase opere ale barocului, poartă, cum era firesc, numele Sfântului Ioan. În al doilea caz, Sfântul Paul, căruia îi este închinată cea mai veche catedrală din Malta, e primul creştin care a păşit pe insulă, în anul 60 după Hristos. Numele său, în relaţie cu Malta, trimite la miturile creştinătăţii.
În Faptele Apostolilor, ni se povesteşte că, în drumul de la Roma spre Cipru, barca Sfântului Paul a eşuat pe coastele Maltei. Golful Sfântul Paul din Malta este, probabil, locul naufragiului, azi marcat printr-o statuie şi o capelă (loc al întâlnirii lui Paul cu guvernatorul roman Publius). Iată, prescurtat, textul din Noul Testament: „După ce am scăpat de primejdie, am aflat că ostrovul se chema Malta. Barbarii ne-au arătat o bunăvoinţă puţin obişnuită; ne-au primit pe toţi la un foc mare… Paul strânsese o grămadă de mărăcini şi-i pusese pe foc; o năpârcă a ieşit afară din pricina căldurii şi s-a lipit de mâna lui. Barbarii, când au văzut năpârca spânzurată de mână, au zis unii către alţii: «Cu adevărat omul acesta este un ucigaş!». Dar Paul a scuturat năpârca în foc şi n-a simţit nici un rău. Oamenii aceia după ce au văzut că nu i se întâmplă nici un rău, şi-au schimbat părerea şi ziceau că este un zeu”.
Pe insulă, cele mai multe reprezentări ale Sfântului Paul, inclusiv cea de pe ecusoanele regale, sunt cu şarpele îmblânzit, stând, cuminte, la picioarele sale. Un animal totemic. În iconografia creştină, şarpele întăreşte credinţa că sfinţii au puteri supranaturale: ori îmblânzesc fiarele sălbatice, ori rămân nevătămaţi de muşcăturile lor cauzatoare de moarte. De la legendă, să ajungem însă la folclor urban contemporan: mergând printre ruinele aşezărilor preistorice ale Maltei, topite, parcă, şi ele, de arşiţa lui iulie, am remarcat numeroşi şerpişori negri lunecând pe pământ. „Nu muşcă?” am întrebat ghidul. „Nu!” – mi s-a răspuns. „În Malta, şerpii nu muşcă şi… nu sunt veninoşi!”… Mă întreb: Nu (mai) sunt veninoşi?…

Daca doresti sa vizitezi Malta, acceseaza site-ul Malta Travel