Malta: Ghar Dalam sau „Grota elefantului”

Written by

Text: Magda Cristina Ursache
Cine e erau «stăpâni» în Malta, acum 125.000 de ani? Arheologii şi paleontologii care au cercetat peştera Ghar Dalam – la care călătorul poate ajunge uşor, luând unul dintre autobuzele cu nr. 11, 12 sau 13, chiar din centrul Valettei – ne dau un răspuns: două specii preistorice de hipopotam şi elefant pitic făceau legea pe insulă şi la Ghar Dalam, peştera al cărei nume, în dialectul maltez, înseamnă «cava întunericului». Rămăşiţe ale acestor animale, precum şi ale altor câteva specii preistorice, au fost descoperite în cel de-al cincilea strat profund al peşterii, la o adâncime de un metru şi douăzeci de centimetri, în vreme ce câţiva centimetri mai în adâncul lutului, strat care corespunde unei epoci mai vechi încă, nu au descoperite decât vagi impresiuni vegetale.

Urmărind stratografia «peşterii întunericului», cu planurile succesive care scot la iveală fosile de căprioară pitică, urs brun, lebede uriaşe, broaşte ţestoase gigant etc., ajungi la la straturile superioare, care fixează locuirea umană, în insulă, cu aproape 7500 de ani în urmă. Aici descoperi rămăşiţe ale vieţii oamenilor – ceramică, cremene, unelte, podoabe şi amulete, ca şi schelete umane sau de bovine, ovine şi caprine. Undeva între elefantul pitic şi primele vaci domesticite se consumă aproximativ 120.000 de ani de preistorie, în Malta.
Vă îndemnam să luaţi autobuzul din Valetta şi să coborâţi la staţia de la Ghar Dalam. O vizită în „Peştera Întunericului” nu o să vă dezamăgească, chiar dacă traseul turistic nu permite accesul în tunel decât pe o lungime de ceva mai mult de 50 de metri din cei 144 m de galerie. Dar chiar şi numai atât e suficient pentru a vă întoarce la lumină cu o emoţie puternică, după ce aţi vizionat «in situ» artefactele umane ale primilor locuitori ai insulei.
Se pare că maltezii sunt urmaşii oamenilor care au venit pe insulă, în jurul anului 5000 î.Hr., din Sicilia, cu care se şi învecinează. Peştera a fost descoperită în 1865 de un paleontolog german, iar primele obiecte pe care le-a scos la iveală şi care vorbesc nemijlocit despre cea mai veche perioadă din insuleiei care formează astăzi Malta, se găsesc şi acum în colecţiile micului muzeu de la intrarea în Ghar Dalam.

Investigaţiile ştiinţifice propriu-zise au început în anul 1885, iar peştera a fost deschisă pentru public şi a intrat într-un circuit turistic din Malta abia în anul 1933. Primul muzeu a fost deschis de dr. J.G. Baldacchino şi a constituit o atracţie turistică de prim ordin, pentru cei care vizitau Malta.
Se pare însă că a stârnit şi altfel de «pasiuni», pentru că din nefericire, în 1980, câteva dintre cele mai importante relicve din pleistocen, între care patru colţi de elefant pitic, precum şi craniul unii copil din neolitic au fost furate din muzeu, fără a mai fi recuperate vreodată. În compensaţie, dacă putem spune aşa, în 1987, un grup de paleontologi a descoperit, sub formaţiunile de stalagmite, semne de artă paleolotică: desene antropozoomorfice, reprezentări ale mâinilor omului, profiluri de animale domestice.
Un fapt interesant în ce priveşte istoria modernă a acestui loc îl constituie faptul că în timpul celui de al doilea război mondial «Peştera Întunericului» a fost folosită ca adăpost în timpul raidurile aeriene şi ca depozit de combustibil.

Tururile turistice regulate din Malta nu ocolesc Ghar Dalam. Peştera şi Muzeul din Birzebbuga sunt deschise zilnic, între orele 9-17, iar costul unui bilet de intrare este de 3,5 euro.

, , , , ,