Litoralul bulgăresc atrage mai ales prin Nisipurile de Aur de la Albena şi fermecătorul Balcic, încărcat de istorie română. Dar Bulgaria are mult mai mult de oferit decât mare şi nisip. Aţi încercat să mergeţi în Munţii Balcani?
Bulgaria este o ţară cu un relief variat, ceea ce oferă o paletă turistică bogată. 30% din teritoriul ţării este acoperit de munţi, marea majoritate a masivelor fiind mai înspre sud, împărţind ţara în Bulgaria nordică şi Bulgaria sudică. Stara Planina, un segment din lanţul munţilor Balcani, este una dintre cele mai mari atracţii turistice muntoase ale Bulgariei. Asta pentru că este o zonă muntoasă care oferă de toate, pe placul tuturor: păşuni verzi, păduri seculare de arţar, copaci tineri de pin, prăpăstii ce te pot arunca într-un abis adânc de 1.000 de metri, cascade jucăuşe sau periculoase, urşi, capre sălbatice, cerbi, căprioare, dar şi turme liniştite de mioare. Desigur, pentru cei care vin la munte pentru practicarea sporturilor de iarnă şi nu pentru a admira natura, există şi această posibilitate, cel mai înalt vârf, Botev, având 2.376 de metri.
Pentru trasee montane, căţărări sau ski, cea mai bună staţiune este Kom, una dintre cele mai renumite în întregi munţii Balcani. Pentru traseele montane, vă recomand Kom-Emine, care este foarte popular, mai ales printre tineri şi care vă va face un tur de neuitat prin natura virgină a munţilor. Pentru ski, având în vedere că vârful Kom depăşeşte cu puţin 2.000 de metri, în mare parte din an acest spor se poate practica fără probleme. Există şi un teleferic pentru a urca fără probleme, care poate fi folosit inclusiv de cei care vor doar să vadă o privelişte cu adevărat minunată asupra munţilor şi barajului Ogosta.
Citeşte mai departe aici.