St. Gingolph, satul cu „dublă cetăţenie”

Written by

O curiozitate pe harta Europei: satul tăiat în două de o graniţă. La St. Gingolph, te poţi naşte într-o ţară şi eşti îngropat în alta, câtă vreme pentru cele două localităţi nu există decât un singur cimitir.Micul râul Morge, râul-graniţă, avea să ţină loc de sârmă ghimpată.
Micul nostru sejur elveţian stătea sub semnul… surprizei. Prietenul Francis Dufresne, bailli al Chaîne des Rotisseurs din cantonul Vaud, ne spusese doar atât: „Ne trezim devreme, ca să nu pierdem vaporul!”. Vaporul? Spre ce destinaţie? Numai el ştia…
În dimineaţa următoare am coborât spre cheiul din Vevey, unde acostase cel mai bătrân vas cu aburi încă activ pe Lacul Leman, „marea interioară a Elveţiei”. „Vevey”, în vârstă de… 102 ani, avea să ne ducă „vizavi”, la St. Gingolph, satul „en cheval” (ceea ce ar însemna „călare”) pe două ţări.
Când am coborât pe cheiul „satului cu dublă cetăţenie”, aveam să aflăm câteva lucruri despre originile lui. St. Gingolph (sau Saint Gingolph) este o localitate care astăzi e divizată în două: o parte sub administraţie franceză (aparţinând de Haute-Savoie), cealaltă sub administraţie elveţiană (cantonul Valais).
Numele se pare că îi vine de la Sfântul Gangulphus, care ar fi trăit ca ermit în această regiune. Atestată documentar din anul 1569, localitatea este mult mai veche, apele minerale din imediata vecinătate fiind apreciate încă din Antichitatea romană.
Deşi are două primării şi beneficiază de două sisteme judiciare distincte, St. Gingolph are şi astăzi o singură parohie, un singur cimitir, o singură biserică, ridicată în secolul al XVII-lea. Iar dacă a existat un timp când, pentru oficierea căsătoriilor religioase – ori pentru înmormântări – era nevoie de o dispensă care să permită trecerea mirilor, a naşilor şi a nuntaşilor – ori a bocitoarelor şi a rudelor şi prietenilor defunctului – dintr-o ţară în cealaltă, astăzi gheretele vameşilor au mai mult… funcţie decorativă. Astăzi, turiştii obişnuiesc să facă popas aici special pentru a trece graniţa dintr-o parte în alta şi înapoi, după „principiul suveicii”, pe podurile care unesc cele două maluri ale micului râu Morge.
Fotografii: Tudor Cireș
(publicat initial in Jurnalul National)

,