Text: Simona CHIRIAC
Indiferent din orice colt al lumii ai veni, Florenta te va incanta in cele din urma. Poate nu de la inceput, caci este precum vinul. Devine cu atat mai pretioasa cu cat trece timpul. Mai intai te nauceste. Te vrajeste cu atatea frumuseti si lucruri rare, incat uiti sa reactionezi. Dar dupa cateva zile, atunci cand impresiile incep sa se aseze in matca lor, le dai dreptate celor care spun despre Florenta ca este una dintre minunile lumii. Si intr-adevar te cucereste, din cap pana in picioare, cum spunea cineva, pentru totdeauna. Asa se face ca o vei vizita ani la randul fara sa te saturi. Devine o parte din tine.

Calatoria initiatica in Florenta trebuie s-o incepi trecand raul Arno, raul care a dat nastere Florentei in anul 59 i.Hr. Este un „rau viu”, un rau a carui matca nu a fost regularizata. Asa ca, din loc in loc, se vad ochiuri de verdeata si mal, incat daca nu ai vedea aglomeratia din jurul tau, ti-ai putea inchipui cu usurinta ca esti in Evul Mediu. Trecand Ponte Vecchio (podul care i-a gazduit mereu pe negustorii aurari), ajungi in piata care-ti dezvaluie in fata ochilor unul dintre simbolurile orasului Florenta: Baptisterium si a sa „Poarta a Raiului”.
Legenda spune ca Baptisterium a fost la inceput un templu inchinat lui Marte, zeul razboiului, ocrotitorul anticei Florente. Desi se pare ca acest mit a fost raspandit si de Dante, ultimele cercetari arheologice au aratat ca Baptisterium a fost cladit peste ruinele unei simple case romane. Este construit sub forma unui octogon, simbolizand cele „opt zile” (octava dies). Trecand hotarul celor sapte zile care alcatuiesc saptamana, timpul poate sa curga spre infinit in aceasta eterna a opta zi.

Dar ceea ce i-a dus mai departe faima este una dintre cele trei usi de bronz, sculptata de Ghiberti. Privind-o, Michelangelo a marturisit, cu rasuflarea taiata, ca asa isi inchipuia el ca arata Poarta Raiului. Ghiberti a sculptat in bronz, intr-o tehnica noua, scene din Vechiul Testament: Creatia, Cain si Abel, Povestea lui Noe, a lui Iacob si Esau sau Moise primind Tablitele Legilor.
Dupa ce ai trecut de Baptisterium, te strecori pe stradutele neinchipuit de stramte si de lungi, atat de racoroase in miezul zilei, cu case medievale de o parte si de alta. La parter, cafenele si magazine de unde poti cumpara prosciutto, pizza sau mozzarella. Sau locuri de unde iti poti prepara, pentru cativa euro, panini. Adica sandvisuri din paine bagheta cu carne de porc (porquetta), mozzarella, rosii, masline si nelipsitul ulei de masline.
Iar daca vrei sa te racoresti, incearca uriasele inghetate de fructe (fragola, pesci, frutti di bosca sau melon). Sau asaza-te, asa cum fac florentinii, la masuta unei cafenele, comanda o cafea sau un cappuccino si prefa-te, pentru putin timp, ca toata lumea e a ta. Priveste impasibil cum trec norii sau cum ciugulesc porumbeii semintele aruncate de turisti.
Si daca nici asta nu te face florentin, strabate de la un cap la altul Piazzale degli Uffizi. Inconjurat de mari personalitati cu sange florentin (Giovanni Boccaccio, Dante Allighieri, Leonardo da Vinci, Niccolo Machiavelli, Donatello sau Michelangelo Buonarotti), eternizati in piatra, vei deveni pe nesimtite un alt om, in alt timp. In timpul marilor minuni.

Bucataria florentina sta sub semnul a trei elemente: painea (nesarata, foarte bine coapta, cu o crusta aurie si un miez pufos), uleiul de masline (folosit cel mai bine pentru a praji carnea) si vinul (specific acestei regiuni este cel de Chianti). Ceea ce rezulta sunt preparate diverse, dar extrem de simple. Pe de alta parte, in Florenta se gatea odinioara in functie de clasa sociala de care apartineai. Trei stiluri distincte de a prepara mancarea de zi cu zi.
Exista astfel clasa celor saraci, a taranilor in special. Pe masa lor se gaseau supele cu crutoane, legumele fierte (in special fasole) si ouale. Carnea era un ingredient mai rar folosit, in special cea de vaca. Se faceau uneori fripturi din carne de porc, iepure sau pui. Clasa mijlocie prepara mancaruri „innobilate” cu ierburi aromate si condimente, iar vinul era nelipsit. Bucataria aristocratica italiana, deosebit de ingenioasa si rafinata, a influentat-o puternic pe cea franceza, in special o data cu casatoria Catherinei de Medici cu Henric de Orleans, in 1533.

, , , , ,