Vacanțierul se pregătește de o nouă călătorie în Turcia. Și, firește, giuvaerul cetății de pe Bosfor, Palatul Topkapî, se va regăsi pe un traseu al „vârfurilor turistice” stambuliote. Ei, și-acolo bucuroși vom revedea câteva dintre bijuteriile făurite chiar de mâna sultanului Soliman – ori Suleyman – zis „Magnificul”!
Puternicul Suleyman Magnificul a fost și unul dintre cei mai talentați giuvaergii ai epocii sale, protectorul ghildei bijutierilor din Imperiul Otoman. Dacă n-ar fi fost să aibă în mână destinele unui imperiu, Suleyman, fiul lui Selim din neamul lui Osman, n-ar fi murit de foame. Ca pe orice alt adolescent care se pregătește pentru viață, taică-su l-a trimis să învețe o meserie… Asta, cu mânuitului armelor, o știa prea bine, dar era o meserie pentru vreme de război; Selim I și-a trimis fiul să deprindă o profesie și pentru timpuri de pace. Și-așa a ajuns la Trabzon, cel mai mare centru de giuvaergie din Imperiu, unde-a ucenicit la un bijutier. Acum, să nu vă-nchipuiți că el a fost un ucenic ca oricare altul. Meșterul care l-a inițiat a venit el la palat, cu toate sculele și calfele lui… Iar Suleyman a fost atât de atent la lecțiile pe care le-a primit, încât se zice că și-a întrecut cu mult maestrul!
Care să fi fost rațiunile pentru care sultanul Selim I a ales această profesie pentru fiul care avea să-i urmeze la tron? Poate chiar propria-i pasiune pentru bijuterit. Selim I (care a domnit între anii 1512-1520) nu doar că lucra niște bijuterii superbe (unele dintre ele – ca și dintre cele făurite de Suleyman – pot fi admirate în muzeele Istanbulului, unde se precizează clar că au fost create de el), dar era și protectorul oficial al ghildei (breslei) bijutierilor, cunoascută sub numele de Ehl-i Hiref.
Metalele prețioase – precum aurul și argintul – intraseră în palatul sultanilor otomani încă din veacul al XV-lea, o dată cu așezarea capitalei în Bizanțul abia cucerit. Aurul și gemele prețioase erau semn al puterii, al unei puteri ce nu se cădea a fi contestată de nimeni.
Aurarii din vremea lui Suleyman Magnificul
Scriam că Suleyman (a cărui domnie fericită a durat 46 de ani, între 1520 și 1566, aproape de 6 ori mai mult decât cea a tatălui său) a deprins arta orfevrăriei la Trabzon. O dată ajuns în capitală, o dată urcat pe tron, va lua sub protecția sa pe bijutieri. Mai mult decât atât, vreme de aproape o jumătate de secol, el avea să fie cel care dădea tonul… modei podoabelor, nu doar printre femeile lui (mama, surorile, favoritele – între care una, Hurrem/ Roxelanna avea să-i devină nevastă cu acte-n regulă –, fiica), ci în tot imperiul. Modelele create de el îi inspirau pe ceilalți meșteri membri ai ghildei.
Aurarilor li se spunea „zergeran” sau „zernișani”, iar celor care foloseau pietre prețioase (în monturi de aur sau argint) li se zicea „hakkakan”. Cel mai cunoscut dintre meșterii bijutieri din epoca lui Suleyman Magnificul a fost Mehmet Usta. Din păcate, în vremea aceea, bijutierii nu-și însemnau creațiile, așa că nu putem identifica prea multe nume și cui anume a aparținut un model sau altul.
De ce s-a dezvoltat atât de mult giuvaergia în vremea celor doi sultani? O explicație ar fi cucerirea de noi teritorii în Balcani, acolo unde se aflau numeroase mine de argint și chiar de aur. Venea atât de mult metal prețios din noile provincii, încât Istanbulul nu putea să rămână singurul centru de prelucrare din Imperiu. La Damasc, la Alep, la Diyarbakîr breasla bijutierilor se dezvoltă până-ntr-atât încât se deschid adevărate școli. Centrele vechi și centrele noi ale giuvaergitului își dau mâna: Trabzon, Diyarbakîr, Erzincan, Kayseri, Erzurum, Sivas, Van și Gumuşhane. Un alt fapt interesant este acela că bijutierii – cei mai mulți dintre ei – nu erau turci, ci se alegeau dintre celelalte neamuri care locuiau în aceste teritorii: armenii, grecii, iranienii, arabii, slavii și evreii aveau să devină majoritari între aurari și argintari.
Și pentru că tot mai mulți voiau să poarte podoabe, către sfârșitul vieții lui Suleyman apar și faslificatorii. Ei lucrau diferite obiecte din cupru, bronz sau fier, pe care le poleiau cu „tombac”, aur fals, obținut din 8 părți aur și o parte mercur. Acesta dădea bijuteriilor aspectul aurului. Însă pe lângă faptul că erau false, ele erau și toxice, din pricina mercurului. Ca un fel de răzbunare divină, tombacul îi ataca întâi de toate pe cei care lucrau cu el…
„Hayati”, modelul preferat al sultanului
În trezoreria Palatului Topkapî se păstrează o mulțime de bijuterii care au aparținut casei imperiale a lui Osman, unele dintre ele lucrate chiar de cei doi sultani, Suleyman Magnificul și tatăl lui, Selim I. Setul de bijuterii creat de Selim I pentru Sultana Ayșe, mama tătăroaică a lui Suleyman, poate fi admirat într-o vitrină a Palatului Topkapî. La fel alte câteva zeci de piese semnate de cei doi și dăruite femeilor din harem, slugilor devotate ori purtate chiar de ei.
Ele sunt dovada unei lumi elegante și a unei epoci în care giuvaergia și-a câștigat locul binemeritat pe podiumul artelor. Sunt obiecte de podoabă și obiecte decorative, dar și mânerele iataganelor sau unele componente ale armurilor erau lucrate de bijutieri. Cele mai interesante piese sunt însă cele care au fost descoperite în camera în care era păstrată mantia Profetului Mohamed, la Topkapî, între care cheile din Kaaba, sabia Profetului și o mulțime de casete cu relicve sfinte, toate obiecte din metal cu decorații superbe, despre care se spune că l-ar fi inspirat pe Suleyman atunci când gândea propriile podoabe.
Cele mai importante teme ale bijuteriilor lui Suleyman Magnificul rămân cele vegetale – flori, precum lalelele, garoafele și crinii, trandafirii și zambilele –, sunt apoi modelele zoomorfe – leul și păunul aflându-se în centrul de interes – și arabescurile. Un cercetător cu ochi atent va descoperi ușor moștenirile arabe, iraniene și selgiucide, dar și elementele noi, care definesc timpul de glorie al neamului lui Osman. Unul dintre motivele preferate de sultanul Suleyman era „hayati”, un „arabesque” care constă în ramuri și frunze stilizate care se întrepătrund pe întreaga suprafață a desenului, cu mici rozete florale care par să se ițească din această încrengătură. Cuvântul provine din arabă și înseamnă „viață”.
Citește și
Idei de cadouri pentru mirese: Marc Antoniu i-a dăruit Cleopatrei o cetate. Alanya!
Suleyman Magnificul – sultanul giuvaergiu. Povestea incredibilă a unuia dintre cei mai mari cuceritori ai lumii
Audiență la Sultanul Baklavalelor. Secrete de pe Bosfor
Biserica de fier din Istanbul, unică în Europa
Istoria kaymakului imperial sau o poveste „altfel” despre Capadoccia
Expediție în Capadoccia (1). Valea coifurilor de piatră
