V-aţi putea imagina că există o legătură între Sfânta Inchiziţie şi şofran, delicata plantă din stigmatul căreia se obţine unul dintre cele mai scumpe condimente ale lumii? Ei bine, cine cunoaşte istoria legendarului şofran de Abruzzo nu va fi nicidecum uimit.
În veacul al XIII-lea, el a fost adus aici de un călugăr dominican, Santucci di Navelli, membru temut al tribunalului Sfintei Inchiziţii şi, în acelaşi timp, o persoană pasionată de cercetarea naturii şi de agricultură. El a adus, se pare, micuţa şi fragila plantă tocmai din Creta, aclimatizând-o în apropiere de localitatea lui natală. Aici, şofranul a găsit condiţii favorabile, iar în scurt timp a împânzit pantele din Apenini. Producţia şi comercializarea acestuia au dezvoltat rapid zona, calitatea picantelor “stigmate” fiind atât de apreciată încât regele Robert de Anjou avea să ridice taxele de vamă pentru şofran. Condimentul cucereşte apoi bucătăriile din Frankfurt, Viena, Marsilia sau Nüremberg. Urmaşul său avea să revină asupra problemei taxelor, pe care nu doar că le reinstituie, ci le măreşte chiar, cu banii obţinuţi iniţiind ridicarea unui spital şi a unor biserici. Europa însă începuse să se dedulcească la şofranul din Aquila şi nu putea să accepte restricţiile, situaţie de care vor profita contrabandiştii. La începutul secolului al XV-lea, contrafacerea acestuia era o afacere profitabilă, aşa încât cei care voiau să se asigure că achiziţionează o marfă de calitate trebuiau să asiste efectiv la culegerea şi prepararea lui. Istoria acestui produs “de lux” continuă de-a lungul veacurilor, la fel de agitată. Iar datorită preţului său exorbitant ţăranii abruzzezi rareori îl utilizau în mâncare, preferând să îl recolteze şi să îl vândă. Un preparat face însă excepţie: lichiorul de şofran, obţinut prin reutilizarea drojdiei rezultată în urma procesului de vinificaţie, alcoolul fiind aromatizat, pe lângă şofran, cu o serie de alte ierburi culese din Apenini.
Ghidul vacanțelor și călătoriilor tale