Text: Simona Chiriac
Staţiunile balneare pot fi o alternativă interesantă pentru cei care nu doresc să îşi petreacă vacanţa pe litoral sau în afara ţării. Cele mai multe dintre aceste staţiuni balneare fiind amplasate în zone montane sau de deal, turiştii se pot bucura de aer curat, peisaje care-ţi taie răsuflarea şi foarte multă linişte. Cei care nu au nevoie de tratamente balneare pot să meargă în excursii şi drumeţii pe trasee mai mult sau mai puţin străbătute, să se relaxeze la ştrand sau în parc.
Vă propunem un Top 3 (un „podium”) al celor mai apreciate staţiuni balneoclimaterice din România, un top în realizarea căruia am ţinut seama atât de oferta de cazare şi tratament, cât şi de zona geografică şi de traseele şi obiectivele turistice din împrejurimi.
Locul 1 – Băile Felix
Se află în fruntea listei de staţiuni balneare datorită exotismului său. Piscine cu apă termală, suficient de caldă cât să te poţi bălăci chiar şi în miezul iernii (e ca şi cum ai retrăi vara la 0 grade C), printre nuferi şi lotuşi aclimatizaţi în România, aduşi de peste mări şi ţări, din India şi Pakistan. Există două ştranduri importante – Felix şi Apollo -, primul dintre ele fiind mai potrivit tinerilor, datorită posibilităţilor mai variate de divertisment. Ştrandul Felix are în total sunt 6 bazine cu apă caldă (temperatura variază între 18 şi 36 grade C), cu facilităţi pentru copii, masaj subacvatic şi hidromasaj şi, inedit, unul dintre bazine vă permite să „zburdaţi” printre… valuri. Tobogane, terenuri de fotbal sau volei, mese de ping-pong, dar şi şezlonguri şi umbreluţe… O zi de distracţie vă costă aproximativ 20 de lei, dar merită fiecare bănuţ. Dacă vi se face foame, vă puteţi cumpăra gustări de la micile restaurante sau terase din cadrul complexului. În imediata apropiere se află ştrandul Apollo, şi el complet renovat, dar puţin mai sărac în atracţii pentru turişti. Accesul la bazinele cu apă caldă se face contra sumei de 15 lei.
Printre procedurile ce pot fi efectuate în centrele de tratament se numără băi cu apă termală, împachetări cu nămol şi parafină, electroterapie, aerosoli, gimnastică medicală, saună. Un sejur la Băile Felix este recomandat celor care au afecţiuni reumatismale, neurologice, ginecologice sau endocrine. Cazarea se poate face atât în hoteluri, cât şi în pensiuni, preţurile fiind pentru toate buzunarele. La o vilă de trei stele (camerele sunt dotate cu televizor, frigider, baie proprie), cu acces la bucătărie şi facilităţi de divertisment (teren de joacă, grătar, foişor), preţul unei camere variază între 80 şi 200 de lei. La o pensiune de patru stele, 5 nopţi de cazare cu pensiune completă, preţul ajunge la 862 lei de persoană. Restaurantele din Băile Felix oferă meniuri tradiţionale româneşti, internaţionale, vegetariene, dar şi specialităţi la proţap. În staţiune există două centre de închiriat ATV-uri, aproximativ 80 de lei ora.
Dacă locuiţi în Capitală, puteţi ajunge în staţiune cu maşina pe traseul Bucureşti-Oradea-Băile Felix, 560 kilometri (8 kilometri despart staţiunea de Oradea). Dacă preferaţi trenul, puteţi coborî la Oradea urmând să luaţi de acolo un microbuz. Cu un tren intercity veţi călători 11 ore şi jumătate, iar pentru trenul InterRegio mai adăugaţi încă o oră. Transportul cu avionul ar fi cea mai rapidă modalitate, dar şi cea mai costisitoare.
Locul 2 – Sovata
Este preferată de turiştii interesaţi de o vacanţă în staţiuni balneare datorită lacurilor cu apă sărată: Ursu, Aluniş, Verde, Negru, Roşu, Mierlei şi Şerpilor. Nici vremea nu este de neluat în seamă, veriile fiind mai răcoroase decât în restul ţării, temperatura în luna iulie ajungând la 19 grade C. Centrele de tratament pun la dispoziţia turiştilor împachetări cu nămol, hidroterapie, bazine cu apă minerală sărată luată din lacurile aflate în vecinătatea staţiunii, sală de gimnastice. Pot fi astfel tratate în special afecţiunile ginecologice, reumatismale şi cardiovasculare.
Turiştii se pot caza în hoteluri, vile şi pensiuni, Sovata dispunând de aproximativ 2000 de locuri de cazare. Un sejur de şapte nopţi la un hotel de patru stele (cu centru Spa, piscină interioară, posibilităţi de tratament), ajunge în luna iulie la 1400 lei de persoană. În tarif sunt incluse demipensiunea, accesul la piscină, saună, gimnastică, intrarea la Lacul Ursu. Cura balneară pentru o săptămână costă 170 lei de persoană (vă veţi afla însă sub supraveghere a unui doctor). La un hotel de două stele, un sejur de şapte nopţi, în luna iulie este tarifat la preţul de 900 lei (demipensiune). Cura balneară este de 85 de lei pe săptămână.
Dintre programele de divertisment, turiştii pot alege excursiile la Salina Praid (aflată la 6 kilometri), Lacul Roşu (75 kilometri) sau centrul de olărit Corund (12 kilometri). Nu pot fi omise micile trasee ce străbat pădurile cocoţate pe dealuri sau excursiile cu bicicleta. De asemenea, restaurantele, discotecile şi barurile din staţiune sunt pregătite să-şi mulţumească oaspeţii. În timpul iernii, turiştii vin la Sovata pentru pârtia de schi, aflată la doar 6 kilometri de staţiune.
Ca să ajungeţi din Bucureşti la Sovata cu maşina veţi avea de străbătut 346 kilometri. Cu trenul puteţi merge până în Târgu Mureş (InterRegio, se schimbă în Braşov, aproximativ 10 ore) şi de acolo luaţi un autobuz ( 74 de kilometri parcurşi într-o oră şi un sfert).
Locul 3 – Băile Tuşnad
Ultima în topul nostru de staţiuni balneare, Băile Tuşnad este o destinaţie situată în depresiune, la 650 metri altitudine, bucurându-se de o climă blândă, reconfortantă. Este bine de ştiut că în luna iulie temperatura ajunge la abia 18 grade C, astfel încât turiştii să poată pleca în plimbări lungi, respirând aerul puteric ozonat şi bogat în aerosoli. Cea mai mare bogăţie a staţiunii o reprezintă izvoarele cu apă minerală, folosite de secole în tratarea diferitelor boli. Procedurile de tratament includ curele cu ape minerale (încărcate cu magneziu, fier şi calciu), mofetele, împachetările cu parafină, masajul, băile galvanice, magnetoterapia, recomandate pentru afecţiunile sistemului nervos, digestiv sau endocrin.
Cazarea turiştilor se poate face în hoteluri şi vile. O cameră la un hotel de trei stele ajunge la 210 lei (camerele au acces la internet, baie proprie, telefon, frigider, uscător de păr; se poate opta pentru centrul Spa sau pentru mijloacele de recreere- tenis, forbal, ATV, echitaţie, biliard). Una dintre oferte cuprinde 9 nopţi cazare, demipensiune şi tratament la preţul de 1000 lei. Pentru o împachetare cu parafină veţi avea de plătit 10 lei/ şedinţă, ionizări 7 lei/şedinţa, băi carbogazoase 12 lei/şedinţa, băi cu esenţe de plante – 12 lei. În timpul iernii, în staţiune este deschisă o modernă pârtie de schi.
Din Băile Tuşnad se pot organiza excursii la Lacul Sfânta Ana (lac de origine vulcanică, unic în România, în aprpierea lui se află Tinovul Mohoş – rezervaţie naturală cu specii rare de plante), aflat la 25 kilometri distanţă, Lacul Roşu – 115 kilometri, Biserica franciscană din Şumuleu (adăposteşte cea mai mare orgă din Transilvania) – 35 kilometri.
Din Bucureşti puteţi ajunge în staţiune cu maşina trecând prin Braşov şi Sfântu Gheorghe, 197 kilometri. Cu trenul InterRegio, aproximativ 4 ore (se schmbă în Braşov), cu trenul Regio, aproximativ 5 ore şi jumătate (se schimbă în Braşov).
Citeste si
Turism balnear… si nu numai: Slanic Prahova