Ştiri de turism la zi Travel News

Ministrul israelian al turismului, în vizită în Bulgaria, după atentatul de la Burgas

Ministrul israelian al turismului, Stas Misezhnikov, a efectuat o vizită în Bulgaria, luni, în cadrul unui demers ce vizează menținerea legăturilor pe linie de turism, în urma atentatului terorist de miercuri, soldat cu moartea a cinci israelieni în orașul Burgas de la Marea Neagră, informează duminică agenția bulgară Novinite.
Misezhnikov a avut pe agendă întrevederi cu premierul bulgar Boiko Borisov și președintele Rosen Plevneliev, precum și organizarea unei ceremonii în memoria victimelor, la locul atentatului.
Ministrul israelian al turismului a fost însoțit de membri proeminenți ai sectorului turistic al țării în timpul vizitei sale în țara balcanică, potrivit publicației The Times of Israel, care citează un comunicat al Ministerului.
„Terorismul nu va afecta viețile noastre și nu va opri aspirațiile noastre”, a declarat Misezhnikov. El a încurajat publicul să continue să călătorească, în contextul în care este important să se întâlnească cu oameni din alte țări și să viziteze diferite culturi, și a afirmat că „turismul este o punte către pace”. Oficialul israelian a mulțumit totodată guvernului bulgar pentru cooperarea și „tratamentul devotat în urma atacului terorist tragic”.
„Atunci când terorismul a lovit Israelul în trecut, lumea a avertizat împotriva călătoriilor în Israel”, a amintit Misezhnikov. „Reacția noastră a fost clară: terorismul criminal nu cunoaște granițe și nu face diferența între sângele oamenilor”, a adăugat el. „Israelienii nu trebuie să se lase descurajați”, a ținut să sublinieze oficialul israelian.
Aproximativ 140.000 de israelieni au vizitat Bulgaria în 2011, în timp ce aproximativ 8.000 bulgari au vizitat Israelul anul trecut. Potrivit cifrelor Ministerului, în prima jumătate a anului 2012, numărul de turiști bulgari în Israel a crescut cu 11%, precizează The Times of Israel.
Sursa: Agerpres

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *