Vacanțierul e de două zile în Capadoccia, iar cea care s-a încheiat a fost de-a dreptul uluitoare. Am prins răsăritul soarelui în balon, navigând la aproape 1000 de metri înălțime, deasupra „urieșilor” de tuf, cu fes colorat, de bazalt, crescând drept, din pământul lutos, „presărat” ici-colo cu mici podgorii. Am continuat în fabulosul muzeu în aer liber de la Goreme, cu zecile lui de biserici rupestre din „copilăria” creștinismului, cu văditele însemne ale unui imperiu bizantin în expansiune. Și am încheiat ziua coborând trei din cele șapte etaje ale orașului subteran de la Kaymaklî. Din cer, în adâncurile pământului. Dar la impresiile acestei călătorii, la invtația Prestige Tour (cu mulțumirile călătorilor) vom reveni în zilele următoare. Acum, să reîmprospătăm amintirile unei mai vechi expediții de cunoaștere a fascinantului univers din inima Turciei.
(Și pentru că tot i-am dat ocol azi, vă propunem o posibilă destinație: Uchisar)
Capadoccia, intrată destul de târziu în marele circuite turistice ale lumii, merită atenţia celui care vrea să cunoască Turcia profundă. O excursie în Capadoccia poate fi o alternativă, dar şi o completare inspirată la turul clasic al Sudului, cu Antalya şi Alanya capete de afiş. Presupunând ca alegeţi prima variantă, ideal ar fi să parcurgeţi distanţa Bucureşti-Istanbul-Kaisery cu avionul, de la Kaisery urmând să vă începeţi explorarea Cappadociei cu un microbuz sau cu o maşină închiriată.
Teritoriu fabulos care, prin ciudăţenia peisajului său, dominat de stânci ţuguiate în formă de cort, a intrat în patrimoniul mondial al umanităţii, Capadoccia seamănă, puţin, cu imaginea creata de Vulcanii Noroioşi din Buzău, de Detunatele din Apusenii noştri, dar şi mai mult cu stâncile de la Stob, din sudul Bulgariei. Toate acestea sunt însă prea mărunte, în comparaţie cu ce oferă peisajul anatolian.
Capadoccia e vizitabilă în orice anotimp. Deşi turiştii în căutare de privelişti rafinate preferă să o vadă iarna, când stâncile se îmbracă în alb, ori toamna, când ele reflectă lumina amiezii în ocruri rarissime, Capadoccia se vizitează, cel mai mult, primavara şi vara. Climatul continental asigură, vara, zile însorite şi calde, dar şi nopţi răcoroase pentru care e bine sa aveţi haine corespunzătoare. Una dintre cauze este aceea că, nu departe de inima Capadocciei, se află muntele vulcanic Ercyes, de peste 3000 m altitudine, de pe vârfurile căruia iarna nu pleacă niciodată. Noi am văzut-o primăvara, când renaşterea vegetaţiei contrasta vădit cu peisajul lunar al lumii de piatră: nici cald, nici frig – cum e cel mai bine pentru drumeţ.
CETATEA RUPESTRĂ DE LA UCHISAR
În Capadoccia, oferta turistică e generoasă: puteţi vedea locuinţe şi biserici creştine construite în stâncă, bine conservate şi expuse muzeistic, precum în fascinantul muzeu în aer liber de la Goreme. Cele mai frumoase sunt însă localităţile în care viaţa continuă şi astăzi în spaţii troglodite şi cavernicole milenare. Una dintre aceste localităţi este Uchisar. Aşezat pe un pisc, la 1300 m altitudine, dominând văile din jur, Uchisarul poate trece drept cel mai frumos sat din Capadoccia. El e păzit de o stâncă înaltă, din vârful căreia se poate vedea Capadoccia jur imprejur pe zeci de kilometri şi la baza căreia s-au construit numeroase case din piatră, ca în modelul cetăţilor noastre ţărăneşti din Transilvania. Prin anii 1980, câteva zeci de asemenea case au fost cumpărate de un francez, care le-a transformat în hoteluri şi restaurante de piatră. Este motivul pentru care, astăzi, în sat, se vorbeşte mai mult franţuzeşte decât turceste, se joacă mai mult petanque decât se dansează din buric şi se vând mai multe numere din cotidianul Le Monde decât din orice ziar turcesc. Francezii au reuşit să utileze, în aceste labirinturi pietroase, un hotel de cinci stele cu SPA, cramă (vinurile de Capadoccia sunt renumite) restaurant cu mâncare locală şi… japoneză, piscine, sală de conferinţe. În camere: paturi ortopedice şi aşternut antialergic, cusut de mână.
Turismul a început să devină a doua ocupaţie a localnicilor, pentru care agricultura reprezenta, până acum, totul. Localnicii se ocupau, până nu demult, în special de cultura viţei-de-vie, în Valea Porumbeilor. Locul e renumit, aşa cum o arată şi denumirea, datorită numărului mare de porumbei care o populează. În unele gospodării, excrementele de porumbei ajută, şi acum, la fermentarea vinului, după o tehnică tradiţională străveche.
Aici, la Uchisar, culturile s-au aşezat în straturi: hitiţii au ocupat citadela, primii creştini au săpat capelele, iar în secolul al VIII-lea, iconoclaştii şi-au putut admira icoanele, departe de furia împăratului Leon III, care a interzis orice reprezentare a divinităţii. Legendele şi obiceiurile s-au păstrat. Până în zilele noastre, potrivit tradiţiilor musulmane aşezate peste cele creştine, nou-născuţii primesc prenumele doar în a şaptea zi, şoptit de cel mai bătrân locuitor al satului, pentru a nu-l auzi spiritele rele, iar proaspetele mame nu au voie să se privească în oglindă două săptămâni după ce au născut. Şi astăzi, în cămările din casele de piatră de la Uchisar se ţine, în amfore, „pekmez”, o băutură miraculoasă pe bază de suc de struguri, despre care se crede că vindecă orice boală.
Trei-patru zile ar fi necesare pentru a vedea şi a înţelege Capadoccia, la care puteţi adăuga, în final, o fotografie de ansamblu, luată cu aparatul de fotografiat propriu, din baloanele cu aer cald care, pentru cel mult 20 de euro, vă urcă, timp de o oră, în al nouălea cer.
Citește și
Idei de cadouri pentru mirese: Marc Antoniu i-a dăruit Cleopatrei o cetate. Alanya!
Suleyman Magnificul – sultanul giuvaergiu. Povestea incredibilă a unuia dintre cei mai mari cuceritori ai lumii
Audiență la Sultanul Baklavalelor. Secrete de pe Bosfor
Biserica de fier din Istanbul, unică în Europa
Istoria kaymakului imperial sau o poveste „altfel” despre Capadoccia
Expediție în Capadoccia (1). Valea coifurilor de piatră
