Vine vacanta si esti tanar? Hai la BiblioLounge!

Written by

Odata cu vacanta de vara, tinerilor bucuresteni le sunt deschise portile BiblioLounge, spatiu de socializare, interactiune si lectura initiat de Asociatia Young Initiative si gazduit de catre Filiala „Ion Creanga” a Bibliotecii Metropolitane Bucuresti (BMB) in Str. G-ral Christian Tell nr. 10, Sector 1.
Realizat din initiativa Asociatiei Young Initiative impreuna cu BMB Filiala „Ion Creanga”, proiectul este organizat in cadrul programului european „Power On – From virtual to public space”, finantat de Comisia Europeana prin intermediul Tineret în Actiune – Actiunea 1.3 Proiecte pentru Democratie Participativa.
Conceptul proiectului este conturat pe ideea unei biblioteci „altfel” – ideea se inscrie astfel intr-un veritabil trend international: transformarea spatiilor publice, cum ar fi bibliotecile, nefrecventate de tineri, in zone multi-culturale vii, animate, interactive.
Proiectul este gandit pe doua componente majore: cea de spatiu dinamic, de lectura si activitati de petrecere a timpului liber pus la dispozitia tuturor tinerilor in timpul programului bibliotecii și cea de evenimente gratuite dedicate tinerilor, organizate de catre ONG-uri si alte institutii.
Astfel, BiblioLounge ofera tinerilor acces gratuit la oportunitati de socializare, interactiune, lectura, precum si de formare profesionala si dezvoltare personala prin workshop-uri, seminarii şi evenimente culturale variate propuse de ONG-uri sau chiar de ei.
Pentru a-si atrage publicul, BiblioLounge pune la dispozitie conexiune Internet wireless gratuita, un videoproiector, televizor cu DVD player, o gama variata de filme si carti din colectia bibliotecii, mobilier comod si decoruri moderne, totul intr-un spatiu care sa aminteasca utilizatorilor de caldura de acasa.
Mai multe informatii legate de proiect si imagini cu spatiul sunt disponibile pe site-ul www.bibliolounge.ro, cat si pe pagina de Facebook a proiectului, www.facebook.com/bibliolounge.
Despre Asociatia Young Initiative
Asociatia Young Initiative este o organizatie non-guvernamentala infiintata in anul 2009, ce desfasoara activitati in domeniul socio-educational si de tineret. Misiunea Asociatiei este sa contribuie la dezvoltarea personala si profesionala a tinerilor, precum si la educatia acestora, cu precadere cea non-formala, astfel incat acestia sa isi poata croi o cariera care sa corespunda potentialului lor.

“Proiectul BiblioLounge arata ca biblioteca inseamna mai mult decat imprumut de carte si sala de lectura. Biblioteca devine astfel un spatiu dinamic, interactiv si plin de viata, un adevarat centru de socializare si petrecere creativa a timpului liber, foarte atractiv pentru publicul tanar.”
Razvan Sassu, Manager Proiect

,