VIDEO: Top 10… GĂURI ciudate și misterioase, SPRE CENTRUL PĂMÂNTULUI

Written by

Uneori natura, alteori omul au săpat adânc spre centrul Pământului – iar rezultatele au fost nu de puține ori spectaculoase. Care sunt însă cele mai stranii, cele mai pline de mister, cele mai fascinante „găuri” de pe suprafața Terrei? Iată un top care ar putea să vă atragă, cu atât mai mult cu cât e anitimpul vacanțelor și multe dintre aceste locuri interesante se pot regăsi și pe o listă de călătorii exotice.

Numărul 10. Craterul Darvaze sau „Poarta Iadului”. În Turkmenistan o groapă desfășurată pe o întindere copleșitoare, arde zi și noapte. E un foc urât mirositor sulfuros, craterul fiind cunoscut și sub numele de Poarta spre Iad. În 1971, inginerii sovietici au forat în zona respectivă, în căutarea gazului natural, zăcământul fiind foarte important acolo. Din nefericire, o greșeală tehnică a făcut ca pământul să se surpe și gazul să ia foc.

Numărul 9. Fântâna Chand Baori. Se află în statul indian Rajhasthan, în satul Abhaneri, din apropiere de Jaipur. Legenda spune că această fântână a fost săpată într-o singură noapte de 13 spirite și că ar fi fost dedicată zeiței hinduse a fericirii. Sunt 3500 trepte perfect simetrice care duc la fundul fântânii, acolo temperatura fiind cu 10 grade mai scăzută decât la suprafață.

Citește mai departe despre top 10 cele mai stranii găuri în pământ și urmărește VIDEO

,