Text: Magda Cristina Ursache
Jocul parcurge întreaga istorie a Umanităţii. Încă de la începuturi, oamenii au folosit ludicul în activităţile lor zilnice. Este posibil ca la naşterea lui Homo Sapiens să fi contribuit şi jocurile care, prin ingeniozitatea lor şi continua lor dezvoltare, să fi „provocat” minţile oamenilor peşterii. Şi în ziua de azi, dacă te pricepi bine la şah, în mod sigur înţelegi şi cum funcţionează sistemul bancar de dobânzi.
Dacă am vrea să aflăm istoria jocurilor, locul de pornire cel mai indicat ar fi Muzeul Jocurilor din Elveţia. Construit în secolul al XIII-lea de contele Pierre de Savoia, Castelul La Tour-de-Peilz a fost folosit ca redută defensivă, jucând un rol important în supravegherea traficului pe Lacul Leman.
În 1476 însă, este avariat şi reconstruit apoi de colonelul francez Jean Grésier. Devine monument istoric în anul 1973 şi este cumpărat şi restaurat de Consiliul Local din La Tour-de-Peilz. În anul 1987 se inaugurează aici Muzeul Elveţian al Jocurilor.
Nu putem şti cu exactitate care este primul joc al omenirii. Putem vorbi despre jocuri primordiale, legate de animalele prădătoare, care reprezintă, de fapt, antrenamente ale vânătorii, născute din nevoile timpurilor. Există însă şi jocuri care se nasc spontan, instinctiv. „Mai sunt apoi jocurile minţii, create de spiritul uman. Acestea din urmă au şi o latură divinatorie, au elemente rituale destul de apropiate de divinaţie. Divinaţia este un factor foarte important în naşterea jocurilor.”
Dacă privim subiectul din punct de vedere cronologico-geografic, primele activităţi care pot fi cu adevărat numite jocuri sunt cele din perioada antică, din Asia Centrală, Mesopotamia şi Egipt, Africa, apoi cele din India şi China. Jocurile pot fi tipice pentru un anumit trib, pentru o regiune, un sat, o ţară, dar pot fi şi de natură internaţională.
Deşi multe dintre jocurile din Europa nu au rădăcini europene, există totuşi o trăsătură comună a celor practicate de europeni, care a facilitat pătrunderea unora şi excluderea altora, după cum ne lămureşte directorul Muzeului Jocurilor. „Europeanului îi plac jocurile cu un scop, un final bine definit. El consideră jocul încheiat când s-a jucat ultima carte.” Mai putem observa că multe jocuri europene s-au jucat pentru pariuri. Se joacă pe bani, se mizează pe rezultat. Probabil de aceea jocul de loterie şi cele care implică hazardul sunt atât de populare printre europeni. Loteria a alternat de-a lungul istoriei între legalitate şi interdicţie. 80% dintre jocurile populare astăzi fac parte dintr-o categorie care se numeşte „de noroc raţional”. Adică acelea care au o latură strategică, dar şi un element de hazard, cum ar fi „Monopoly”, „Nu te grăbi”, „Nu te supăra, frate”, dar şi anticele „Moara” sau jocul de table.

, ,