Turism de aventură: Top 10 cele mai bune destinații europene (1) Călărie în Cappadocia

Written by

Turism de aventura (1) Călărie în Cappadocia

Am văzut Cappadocia din balon (mulțumesc pentru asta Prestige Tour)! Și zău că-i minunată, în zorii zilei, când coloanele falice din Parcul Național Goreme strălucesc trandafiriu, făcându-ți mintea să zburde hai-hui (sic!). Nu m-am dat în lături nici de la o după-amiază de hiking, printre aceleași coloane triumfale, într-o altă expediție cappadociană într-un început timid de primăvară (și mulțumesc pentru asta Biroului de Turism al Turciei din Sofia și Ambasadei Turciei la București, care au făcut tot posibilul să schimbe traseul unui infotrip deja programat, în stațiunile de schi turcești, căci era păcat să ne aflăm la Ercyes și să nu dăm o fugă-n Cappadocia). Dar uite că nu m-am plimbat călare pe tărâmul acesta de-o frumusețe care te lasă cu răsuflarea tăiată… Dar e și ăsta un motiv să mă-ntorc acolo, nu?

Revenind însă la acest top britanic al destinațiilor de turism de aventura, îmi dau seama că e cum nu se poate mai potrivită… aventura aleasă pentru Cappadocia. Și asta fiindcă – și știți deja – Cappadocia înseamnă, în persană, „pământul cailor frumoși”. Iar cappadocienii cresc și acum două rase de munte și foarte frumoase, și foarte îndemânatice la călărit agale, între care una este de… ponei.
Canioanele adânci și stâncile cu forme ciudate sunt perfecte pentru o aventură călare, iar Ride Worldwide – un program de 8 zile călare prin mai multe dintre aceste văi intrate în patrimoniul UNESCO, are ineditul lui.
Traversarea platourilor se face agale, lăsând turistului posibilitatea să contemple și să fotografieze ori să filmeze ceea ce-l emoționează. Traseul include și vizite la principalele situri arheologice – și mă refer aici atât la mănăstirile în piatră, scobite în inima acelor ciudate „ciuperci” de rocă moale, cât și la orașele cu câte 7 niveluri subterane, cum este Kaimaklî. Serile se încheie în stil tradițional, după regula vechilor triburi nomade, în corturi decorate cu kilimuri și covoare, dar există și posibilitatea cazării în pensiuni amenajate în chiar în fostele locuințe rupestre sau în altele moderne, de 4 și 5 stele. Totul depinde de câți bani ai să investești și de cât de intens vrei să trăiești experiența ta de vacanțier/aventurier.

Turism de aventura – Ce oferă România

Ziceam că v-aș face și o sugestie autohtonă. Chiar până la nivelul acesta de aventură nu vă-ndemn (nici nu știu ce ofertă aș găsi), dar mie mi-au rămas la inimă două locații românești. Domeniul Dracula de la Daneș (cu o plimbare prin satele săsești sau, dimpotrivă, prin pădurile semi-virgine și cu un popas la ferma turistică, pentru muls oile și gustat cașul) sau la centrul de vacanță hipică 7 Cai de la Nămăești (cu cele câteva ceasuri petrecute călare, pe munte – și aici apropierea de Cappadocia o poți face, chiar dacă insignifiantă, prin vizite la două mănăstiri rupestre argeșene, una chiar la Nămăești, cealaltă la Corbii de Piatră).

Vezi restul locațiilor din TOP 10 CELE MAI BUNE DESTINAȚII DE TURISM DE AVENTURĂ DIN EUROPA

, , ,