Palamito, occhiate, viole, sarachi, sarde, murene… Peşti cu solzi strălucitori şi peşti cu forme ciudate. Dentince, cernia, scorfani… scorpie-de-mare cu „înfăţişare” preistorică, înspăimîntătoare.
Scoici, melci, crustacee. Păianjeni-de-mare, roşii, păroşi, mişcînd în aer, neputincioase picioare subţiri. Vînzători de peşte. Strigîndu-şi marfa, lăudînd-o, într-o scandare care se transformă, pe neştiute, în cîntec, cu tonalităţi cînd joase, cînd înalte. Dacă un glas se opreşte, în capătul celălalt se aude altul. Apoi încă unul şi încă unul; pare apoi că toţi negustorii din piaţa de peşte cîntă-n canon un imn dedicat mării. O dimineaţă în „pescheria” trapaneză, acolo unde ajung, întîi de toate, roadele mării.

Această prezentare necesită JavaScript.


De ţinut minte!
La cîţiva metri e cheiul pe care tocmai acostează o „motopesca”. Oamenii rîd, vorbesc tare, îndemnîndu-se unul pe altul, descărcînd lăzile cu peşte proaspăt, peşte viu. Ceva mai departe, lîngă o altă barcă, un bărbat cu chipul asprit de vînt întinde năvoadele pe chei, le „descîlceşte” din amintirile ultimei nopţi, pregătindu-le pentru o altă pradă.
Facem paşii înapoi, spre piaţa de peşte. Ne iese în cale, împingîndu-şi căruciorul său pentru negoţ, un vînzător de usturoi. Usturoiul acela cu foile albe-roz-mov şi aromă profundă. Inconfundabilul usturoi sicilian.
Alături de piaţă, un magazin de „prodotti tipici e de tonnara” ne-mbie să-i trecem pragul. Gustăm. Felii de roşii uscate la soare, dulci-acrişoare. Salată de măsline verzi, „parfumate” cu cozi de ţelină şi ulei de măsline. Apoi… acciughe con mandorle – sîmburi amari de migdală înveliţi în hamsie sărată, mustind de ulei de măsline. „Pesto” sicilian, cu fistic. Maccheroni trapanese, lungi de-o palmă, răsucite, purtînd menţiunea: „preparate de casă”.
Şi, iarăşi, uluitoarele pastrame şi afumături de ton, din care ni se dă să gustăm felii subţiri, întinse pe aromate felii de pîine siciliană şi stropite cu ulei extravirgin.
Savori de ţinut minte!

Vincenzo
El crede că noi, românii, şi ei, sicilienii, avem ceva în comun: bucuria de a primi oaspeţi, plăcerea de a dărui, sinceritatea cu care ne punem sufletul „în palmă”.
Prezenţa lui Vincenzo Tedesco (şi a soţiei sale, Francesca) alături de noi, zi de zi, explică poate şi faptul că, în această călătorie prin ţinutul extrem occidental al Italiei, nu ne-am simţit nici o clipă străini. Am avut chiar un sentiment profund de „acasă”. Peisaje, oameni, gusturi, arome – spre toate ne-a călăuzit nu aşa cum ghidezi un turist, ci în felul în care dezvălui minunăţiile lumii unui copil. „Ia! Gustă! Încearcă! Bucură-te!” Astfel ne îndemna Vincenzo să ne împărtăşim de frumuseţea şi de bunătatea locurilor. „Cînd le veţi fi pătruns înţelesul, veţi auzi cum pămîntul acesta vă cheamă numindu-vă: «Figghi mei!»”

Tarantina
Ingrediente: un kg şi jumătate de midii, 500 g spaghete, 4 căţei de usturoi, ardei iute roşu, ulei, sare, pătrunjel verde.
Preparare: Spală midiile şi pune-le pe foc, într-o cratiţă cu capac, pentru ca să se deschidă. Separat, frige căţeii de usturoi împreună cu ardeiul roşu (tăiat fîşii) şi adaugă midiile, pe care le-ai scos din cochiliile lor. Pune sare şi lasă să se coacă toate împreună pentru cîteva minute, ca să formeze un sos. Într-un alt vas, fierbe spaghetele, „al dente”, în apă cu sare. Scurge-le, condimentează totul, toarnă deasupra sosul şi midiile, amestecă şi, la final, presară pătrunjel verde tocat.

,