Cine îşi programează vacanţele numai vara, greşeşte amar. Iarna e anotimpul cel mai frumos dintre toate! O ştiu toţi cei îndrăgostiţi de munte, de zăpadă. O ştiu schiorii, mai ales, pentru care pârtia de zăpadă este un fel de „Axis mundi”. Pentru ei – şi nu doar pentru ei – creionăm acum o hartă a vacanţelor alpine!

Această prezentare necesită JavaScript.

Altădată, turistul valah, moldav ori transilvan căuta în inima iernii zăpezile satului românesc, cu sănii trase de cai şi răspândind în zări sunet de zurgălăi… Astăzi căutările lui sunt mai variate, iar iernile fără schiuri în picioare au devenit pentru mulţi un nonsens. Şi pentru că pârtiile de la Azuga sau Predeal par să nu mai fie de-ajuns, iar Carpaţii sunt prea scunzi pentru visele noastre de vacanţă, am ales să plecăm în Alpi – hmmm! ne-am duce noi şi-n Himalaya, dar tare-i departe! De fapt, despre Alpi şi despre culmile lor învelite-n borangicuri de nea – ah! era să scriu: despre creştetele lor având cuşme de zăpadă – mă pornisem să scriu, doar că nu mă prea hotărăsc spre ce ţară, spre ce vale, spre ce staţiune să mă-ndrept.

Franţa şi „acoperişul Europei”

Să aleg oare Franţa – cu uluitorul Chamonix vegheat de Mont-Blanc (Muntele Alb – 4.808 m), cel mai înalt munte al Alpilor, adevărată fortăreaţă de gheţari şi turnuri de granit; dar şi cu minunatul Megève, din provincia Haute-Savoie, cea cu văi şi munţi pe care sunt presărate pitoreştile chalets-uri (cabane) care te îmbie cu căldura focului din şemineuri? La Chamonix – vara adevărată Mecca a alpiniştilor, bicicliştilor şi parapantiştilor, iarna Muntele Sfânt al schiorilor şi snowboarderilor – aş putea să mă îmbăt de frumuseţe. Sub „acoperişul Europei”, arborii din staţiune, împodobiţi uneori cu cristale Swarovski (ori asemenea lor) te fac să te simţi cu adevărat într-un basm. Ori poate aş alege să scriu „basmul meu” la Megève, savurând, după ore de schi, un tartiflette (sau o tartifletă) şi-un păhărel cu rachiu de ienupăr.

Elveţia, tentaţia „hornurilor”

Să aleg mai bine Elveţia? Aş poposi atunci la Davos, oraşul situat la cea mai mare altitudine în spaţiul alpin european. De jur-împrejur, peisaje idilice, acoperite de nestematele zăpezii. Ca un pictor care-şi pregăteşte şevaletul pentru pictat, privesc în zare, „încadrând” între „ramele” degetelor posibile teme de lu cru. Aici aş găsi peste 300 de km de pârtii, derdeluşuri pe care să-ncapă toţi copiii universului şi cel mai mare patinoar natural din Europa. Ori poate mai bine cobor la doar o mie de metri altitudine, în ospitalierul Grindelwald, cu infinitele lui pârtii pentru schiori şi snowboarderi. M-aş simţi bine acolo, având drept de cor al vacanţelor mele, profilate pe zare, unele dintre cele mai celebre şi spectaculoase piscuri ale Europei: Wetterhorn, Eiger, Monch şi Jungfrau… Hmmm: Călugărul şi Tânăra femeie; cum de s-or fi căpătuit munţii ăştia cu astfel de nume?
Oricum, n-aş rata excursia până la Jungfraujoch (3.454 m), gara aflată la cea mai mare altitudine din Europa – şi în patrimoniul UNESCO. Şi dacă tot vorbirăm de „hornuri”, poate m-aş îndrepta spre Matterhorn (mama „horn”-urilor din Alpi… he, he!), despre care se zice că e cel mai frumos din lume. Şi-atunci aş opri la Zermatt, satul valezian idilic de unde, urcând pe Klein Matterhorn, Rothorn sau Gornergrat, ai dintr-o dată uluitoarea privelişte asupra gheţarilor şi a văilor glaciare. Aş trăi aici ameţitoarea experienţă a înălţimilor, respirând aerul tare şi umplându-mi privirile cu lumina aceea de început de lume. Dinainte, la picioarele mele, totul ar părea că nu e decât o coală albă pe care abia a început cineva să scrie „povestea”. Ar putea fi povestea mea? Sau a ta? Oricum, înainte de a pă răsi Elveţia m-aş duce măcar preţ de-o gură de şampanie la St. Moritz.
De ce am vorbit de năucitoarea băutură efervescentă? Pentru că splendida staţiune, situată în mijlocul peisajului lacustru al Engadinei superioare, e celebru prin lumina ei asemănătoare cu cea filtrată printr-un pahar de şampanie ridicată spre soare. 322 de zile însorite pe an! 322 de pahare de şampanie prin care să filtrezi lumina şi fericirea! Îmi şoptesc că ar fi trebuit să mă nasc la St. Moritz, aşa n-aş fi pierdut nici o picătură din preţioasa „licoare”. Şi, poate, din când în când, n-aş fi ezitat să urc în vreunul dintre legendarele trenuri Glacier sau Bernina-Express, care să mă poarte legănat printre gheţuri.

Italia şi Regina Dolomiţilor

Despre St. Moritz se ştie că a fost de două ori gazdă a Jocurilor Olimpice de iarnă. Tot astfel şi în Italia, Cortina D’Ampezzo, zisă şi „Regina Dolomiţilor”, zâna cea bună a schiorilor italieni şi nu numai a lor. Alpiniştii o iubesc pentru pereţii de stâncă duri şi abrupţi, iar vilegiaturiştii verii pentru pajiştile perfecte pentru drumeţii. Însă schiorii nu vor rata pentru nimic în lume să încerce pârtiile pe care au schiat campionii lumii. Asta în vreme ce cei mai romantici vor trăi din plin bucuria de a se plimba prin locurile fantastice care au constituit adeseori fundalul filmelor de dragoste.

Germania, vacanţă în satul cu pereţii pictaţi

Dacă mi-aş propune, spre exemplu, un traseu care să facă popas prin staţiunile ce au fost cândva gazdă a Jocurilor Olimpice de Iarnă (să nu uităm Chamonix, pe care am citat-o mai sus!), atunci obligatoriu voi face ruta astfel încât să ajung şi la Garmisch-Partenkirchen, în Germania. Şi poate chiar de Anul Nou, când aici are loc Concursul de sărituri cu schiurile. Ei, nu credeţi că ar fi interesant aşa? Dacă aş avea destul curaj, m-aş înscrie şi în concurs – de fapt, am noroc că nu e deschis şi amatorilor ca mine! Însă cu siguranţă m-aş simţi bine plimbându-mă prin partea veche a staţiunii, printre casele cu fresce ornamentale – iată şi un cuvânt pe care să-l ţineţi minte: Lüftlmalereien, pentru că aşa se spune în germană la pictura murală. Locul e pitoresc şi oamenii sunt prietenoşi, iar dacă îmi îngheaţă mâinile îmi voi cumpăra un brezel (covrig) fierbinte…

Austria – raiul schiorilor

Acum, că am învăţat ceva cuvinte nemţeşti, cred că o să pot zăbovi o vreme… în Austria. Nu de alta, dar aici este raiul schiorilor şi al iubitorilor de munte şi de zăpadă. Poate la Kitzbühel, deasupra unui munte care are un nume neobişnuit – Wilder Kaiser, în traducere: Împăratul Sălbatic. Şi-ntr-adevăr, pri veliştea are o notă de… sălbăticie, dar una romantică, pe care o potenţează aerul medieval al staţiunii. Iar după ce voi fi încercat o coborâre cu schiurile pe legendara pârtie de pe Hahnenkamm, poate am să-mi încerc norocul şi la cazinou, ori am să pariez la cursele de cai pe zăpadă… Ori mai bine nu, îmi iau rucsacul şi schiurile şi aleg altă destinaţie. Lech Zürs am Arlberg – staţiunea intimă, locul unde se spune că e imposibil să nu legi o prietenie pe viaţă? Seefeld, cu Olympiaregion şi cei 80 de km de pârtii care se întind în mijlocul unui peisaj feeric?

Ori poate St. Anton am Arlberg, şarmanta staţiune din Tirol, cu 250 km de pârtii marcate, 180 km de pârtii cu zăpadă adâncă şi 85 de telegondole care brăzdează cerul iernii? Dacă nici aici nu e raiul schiorilor, atunci unde ar mai putea să fie? E greu de ales între aceste douăsprezece destinaţii alpine din cele cinci ţări care poartă coroana celor mai înalţi munţi ai Europei… „The Best of the Alps!”, ar exclama turistul venit de oriunde spre inima bătrânului continent! Tot ce-i mai bun, tot ce-i mai frumos, pentru o vacanţă de iarnă în care să te simţi regele (regina) lumii. Şi, la o adică, e rost şi pe-acolo de sănii trase de cai împodobiţi cu zurgălăi şi de-o noapte cu stele risipite, deopotrivă, pe cer şi pe pământ.

(publicat initial in Jurnalul National)

,