Ministerul Turismului

Programul de promovare turistică şi cel de dezvoltare a destinaţiilor româneşti, lansate în dezbatere de MDRT

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a lansat în dezbatere interministerială Programul multianual de marketing şi promovare turistică, suma alocată pentru 2012 ridicându-se la 11 milioane lei, şi Programul multianual de dezvoltare a destinaţiilor, formelor şi produselor turistice, cu un buget de şase milioane de lei pentru acest an, potrivit site-ului MDRT.

Sumele alocate Programului multianual de marketing şi promovare ajung la 11,85 milioane lei pentru 2013 şi la câte 8,8 milioane de lei pentru 2014 şi 2015. În 2011, bugetul alocat programului a fost de 5,5 milioane de lei, potrivit proiectului de Hotărâre privind aprobarea celor două programe. Pentru Programul multianual de dezvoltare a destinaţiilor, formelor şi produselor turistice, suma alocată pentru 2012 este de şase milioane de lei, pentru 2013 de 6,5 milioane de lei, iar pentru 2014 şi 2015 câte 6,8 milioane de lei. Bugetul alocat în 2011 a fost de patru milioane de lei.

Programul multianual de marketing şi promovare turistică vizează realizarea de studii de marketing, organizarea de activităţi de relaţii publice în ţară şi străinătate, acţiuni de promovare şi publicitate cu rol în creşterea notorietăţii destinaţiilor şi produselor turistice româneşti prin intermediul unor personalităţi cu recunoaştere naţională şi internaţională, precum şi realizarea şi achiziţionarea de materiale de promovare, marketing prin internet, reţele de socializare şi promovarea prin intermediul posturilor de televiziune, radio şi online.

De asemenea, programul prevede organizarea în anul 2012, în România, a evenimentului Jean Michel Jarre de promovare a destinaţiei turistice România, precum şi organizarea de manifestări expoziţionale internaţionale de turism. Conform proiectului de act normativ, Programul multianual de dezvoltare a destinaţiilor, formelor şi produselor turistice vizează îmbunătăţirea calităţii serviciilor turistice din România, participarea la unele proiecte comune iniţiate pe plan intern şi internaţional în domeniul turismului, realizarea de investiţii publice în infrastructura turistică, modernizarea şi extinderea sistemului informaţional în domeniul turismului.

Totodată, programul prevede perfecţionarea cadrului legal şi instituţional din sectorul turismului, în conformitate cu bunele practici de la nivelul Uniunii Europene şi îmbunătăţirea calităţii formării profesionale a angajaţilor din sectorul turismului, în special a celor din structurile de primire turistică. (Agerpres)

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *