150 de ani de la primele drumuri de fier din România. Cu 15 ani în urmă, viitura de pe râul Argeş a dărâmat unul dintre pilonii de susţinere ai vechiului pod feroviar de la Grădiştea, şi cea mai veche linie de cale ferată de pe teritoriul României (România cea de până la Unirea din 1918, şi vă voi explica mai jos de ce fac această precizare) a devenit nefuncţională. Vechea rută feroviară Giurgiu-Bucureşti, inaugurată la 19 octombrie 1869, a devenit, pentru totdeauna, pagină de istorie. Proiectată să fie construită încă din vremea lui Al. I. Cuza, a fost dată în folosință la doar câțiva ani de la urcarea pe tron a celui ce avea să fie primul rege al României, întemeietor de dinastie.

Primele drumuri de fier din Principatele Unite

primele drumuri de fier
Foto: Pixabay

De la proiectul din 1865, când construcţia primei căi ferate din Principatele Unite a fost concesionată Asociaţiei J.T. Barkley & Stainforth, au trecut patru ani până la inaugurarea oficială. S-a lucrat intens în primele luni, după care s-a făcut o pauză de mai bine de un an, cauzată, se pare, de nişte neînţelegeri financiare şi de o oarecare lipsă de coerenţă economică, de la momentul abdicării lui Alexandru Ioan Cuza şi până după aşezarea pe tron a Principelui Carol, viitorul rege Carol I.

Prima locomotivă cu aburi a pornit din Bucureşti, a trecut pe la Filaret şi, după 67 de kilometri, parcurşi cu o viteză medie de 44,8 kilometri pe oră (straniu, dar după aproape un secol şi jumătate, şi azi sunt porţiuni de cale ferată în România unde se circulă cu medii orare chiar mai mici decât cea de atunci) a intrat în gara Giurgiu, fix la orele 12 şi 15 minute. Traseul primei locomotive a fost refăcut, cu actori îmbrăcaţi în costume de epocă, în 1994, atunci când s-au împlinit 125 de ani de la inaugurare. În 2009, la 140 de ani, bătrâna locomotivă Călugăreni 43 (azi piesă de muzeu) nu a mai putut parcurge acelaşi drum. Şi asta pentru că, după viitura din 2005, traseul a fost deviat prin Videle.

Primele drumuri de fier din România și Orient Expresul

primele drumuri de fier
Sigla Orient Express. Foto: Wikipedia

Despre perioada glorioasă de început a primei căi ferate din Principate ştim că, de exemplu, călătorii care-şi doreau să ajungă la Sofia sau, mai departe, la Istanbul ori la Atena, erau preluaţi în gara din Giurgiu de trăsuri, care îi transportau în port, de unde treceau cu bacul Dunărea şi de acolo îşi continuau călătoria pe uscat. Câteva decenii mai târziu, numai, teritoriul României era brăzdat de căi ferate, însăşi familia regală îşi achiziţionase un tren special, iar celebrul Orient Expres nu ocolea Bucureştiul. (Sigur, acestea toate nu s-au petrecut de la început şi dintr-odată.)

Prima linie de cale ferată pentru locomotive cu aburi de pe teritoriul actual al României s-a construit însă ceva mai devreme. În anul 1854, ea a fost inaugurată pe distanţa Baziaş-Oraviţa. Construcţia ei urma după cea de la Anina la Oraviţa, care a început în 1846 şi era destinată exclusiv vagoanelor trase cu cai care deserveau activitatea minieră de la Anina. Inaugurarea liniei Oraviţa-Baziaş, în lungime de 62,5 km, s-a făcut la 20 august 1854, iar în iarna care a urmat exploatarea ei a fost preluată de către „Societatea Cezaro-Crăiască Privilegiată a Căilor Ferate Austriece” (să nu uităm că, în epocă, Banatul era înglobat în Imperiul Austro-Ungar). Construită iniţial doar pentru transportul cărbunelui către Dunăre, pentru aprovizionarea cu combustibil a vapoarelor cu aburi, linia a fost deschisă şi pentru transportul călătorilor, în noiembrie 1856.

Primele căi ferate din România (fie ele de o parte ori de cealalată a Carpaţilor) au fost proiectate de ingineri străini. Abia pe 13 septembrie 1872 a fost inaugurat primul „drum de fier” gândită şi construită de inginerii români, pe distanţa Bucureşti-Suceava.
Şi încă o informaţie, pe care o consider interesantă: primul român care a călătorit cu trenul se numeşte Petrache Poenaru. El a vizitat prima linie ferată din lume, cea dintre Liverpool şi Manchester, la numai un an de la punerea ei în funcţiune, în 1831.

Text: Valentin Țigău

© Vacanțierul & Simona Lazăr & Valentin Țigău

, ,