Ca şi păsările, noi, oamenii, purtăm în ADN-ul nostru un cromozom al migrării. Spre alte spaţii, mai largi, mai odihnitoare… Nu ne dă pace o genă a primilor oameni, care rătăceau prin lume în căutarea unui liman al statorniciei. Cumva, istoria socială a răsturnat lucrurile. Limanul de siguranţă îl avem la îndemână, ne cufundăm în el până la rutină şi plictiseală şi râvnim la timpul de rătăcire… O dorinţă pe care ne-o ostoim, când şi când, călătorind, în lungile sau scurtele concedii ale fiecărui an. ßi cu cât anii trec şi ritmul existenţei devine mai alert, cu cât viaţa ni se aglomerează – serviciu, familie, responsabilităţi -, cu atât, parcă, zilele de vacanţă devin mai preţioase. De aceea, se cuvine a fi pregătite minuţios, pentru ca nici o secundă să nu fie irosită.
“Vacanţierul” poate fi, chiar din clipa aceasta, sfetnicul de taină al vacanţelor voastre. Este un „titlu” spre care tindem încă de la prima filă, îndemnându-vă să porniţi în explorarea lumilor necunoscute. Mai întâi între graniţele ţării, căci multă (şi neştiută) frumuseţe a revărsat Dumnezeu pe pământul acesta! Dacă aţi epuizat deja destinaţiile clasice româneşti, nu ezitaţi să vă îndreptaţi pasul spre bisericile medievale fortificate din Ardeal ori spre cetatea tăinuită a Vicinei, de pe legendara insulă danubiană Păcuiul lui Soare. Sau avântaţi-vă pe cărările munţilor, în căutarea bisericilor rupestre, lăcaşul de rugăciune al primilor creştini. Ah…, şi nu vă speriaţi prea tare de slaba infrastructură rutieră a României, până la urmă, cum spunea un diriguitor din turism (nu-i spun numele, ştiţi voi cine!), poate că asta este şansa noastră de a (re)lansa turismul ecologic pe meleagurile vechilor daci.
Vreţi autostrăzi pe care se merge ca-n palmă? Atunci luaţi-o spre Vest, prin Europa. N-aveţi nevoie decât să vă hotărâţi unde înnoptaţi, în ce burg medieval ori pe coasta cărei mări de azur. şi dacă nici Europa nu vă e de ajuns, vă recomand un sejur uluitor… în Bora-Bora.

,