Text: Simona Chiriac
O călătorie în Italia poate fi echivalentul unui nou mod de viaţă. „La vita italiana”. Măslini, plantaţii de vie, ruine romane, palate şi preparate gastronomice care au depăşit de mult graniţele Italiei, devenind parte din moştenirea culturală universală. Cred că pentru fiecare turist în parte Italia are „acel ceva” care ademeneşte şi încântă. Poate să fie Roma, acolo unde pentru români se află o parte de istorie, Pompei cu al său oraş readus la lumină de sub cenuşă sau insulele muntoase cu plaje cu nisip alb, fin şi ape azurii.
FLORENŢA. Pentru cei care sunt adepţii turismului cultural, există câteva destinaţii care pot oferi multe satisfacţii. Florenţa, patronată sute de ani de familia Medici, a fost supranumită „Leagănul Renaşterii”. Catedrala Santa Maria del Fiore, construită de Filippo Brunelleschi, este o adevărată bijuterie, ce atrage an de an turişti din întreaga lume. Ponte Vecchio, ce datează din secolul al XIV-lea, „aruncat” peste râul Arno, adăposteşte magazinele bijutierilor. Celebra statuie a lui Michelangelo – David – se află tot la Florenţa.
VERONA. Pentru îndrăgostiţi, Verona poate fi oraşul suprem al iubirii. Astăzi, treptele ce duc până la balconul Julietei sunt urcate de femei de toate vârstele, semn că iubirea însufleţeşte toate inimile. ßi tot pentru îndrăgostiţi este şi Veneţia, oraşul lagunar, cu ale sale gondole ce se strecoară pe canale, pe lângă castelele deosebit de frumoase, crescute parcă din apă. Pentru momente de relaxare, ademenitoare este o cafea servită la una dintre cochetele cafenelele din Piaţa San Marco (unele dintre ele celebre, precum Cafe Florian).
INSULA CAPRI… Un loc unde vei dori mereu să te reîntorci. Nu te fascinează doar marea, sau culmea Vezuviului ce se ridică la orizont. Sunt grădinile cu flori, bărcile cu pânze şi copacii umbroşi care-ţi ocrotesc visurile.

Simbolul Romei
Colosseumul este cea mai mare construcţie de acest fel din Imperiul Roman. Construcţia lui a început în timpul çmpăratului Vespasian, în anul 72. Putea să adăpostească 50.000 de spectatori doritori să privească luptele de gladiatori, vănătoarea de animale, spectacole bazate pe mitologia clasică, dar şi execuţii. După destrămarea Imperiului Roman, Colosseumul a găzduit ateliere, adăposturi pentru diverse ordine religioase, carieră sau fortăreaţă. După estimările cercetătorilor, 500.000 de oameni şi peste 1.000.000 de animale sălbatice au murit în timpul spectacolelor. Astăzi, el este un simbol nu numai al Romei, dar şi al Italiei, efigia lui fiind încrustată pe moneda de 5 eurocenţi.

FESTIVALURI
· ZMEE. Primul festival internaţional al zmeelor de hârtie – „degli Aquiloni” – va avea loc în perioada 23-31 mai, în localitatea San Vito Lo Capo, din provincia siciliană Trapani. Organizatorii au primit consultanţă, pentru buna derulare a evenimentului, de la Asociaţia Artevento, cea care girează deja, de 29 de ani, un festival naţional similar într-o altă provincie italiană, Emilia Romagna.
· POLENTA. Festivalul Mămăligii (Polenta) are loc cea de-a două duminică din mai, în piaţa centrală a localităţii Avigliana din regiunea Piedmont.
· NEGUSTORI. La Barabbata, ce se va desfăşura la data de 14 mai, pe malul Lacului Bolsena din Marta, se reînvie o veche tradiţie medievală. Bărbaţii, îmbrăcaţi în haine de negustori, pornesc într-o procesiune de-a lungul localităţii.

, , , , , ,