Expediție în Capadocia (2). Goreme, muzeul bisericilor de piatră

Written by

Vacanțierul s-a aflat, două zile, în Capadocia (grație invitației Prestige Tour). În luna mai, iarna nu se dă dusă ușor de pe umerii muntelui Argiros (argint, în limba greacă) și, prin urmare, nu puțin a lipsit să urcăm pe schiuri ca să planăm, încă o dată, de la jumătatea muntelui-vulcan căruia turcii îi spun Erciyes Dağ. De fapt, ne aflam în inima Turciei pentru cu totul altceva. O călătorie de (re)descoperire a unei lume de o frumusețe și diversitate copleșitoare și un pelerinaj la asezamintele ortodoxe din Capadocia. Dominat de muntele Argiros, orașul Kayseri e nu doar începutul de drum ideal pentru turistul european care vrea să ajungă în Capadocia, ci și amintirea unei frumoase pagini de istorie a creștinismului. Pentru că acest Kayseri e denumirea turcă a cetății bizantine Cezareea. (Patriarhul României – pentru cine nu știe – are și titlul de „Locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei – un motiv în plus pentru români să-și facă drum prin acest ținut îndepărtat).

Scriam, cândva, că apostolul Pavel a încreștinat primul european, o femeie, Lidia, la Filipi, în Grecia. Dar, după cum scriu cărțile, Pavel venise la Filipi din ținuturile Cezareei, unde predicase cuvântul Domnului. În secolul I după Hristos, apostolii au reușit, într-adevăr, să creștineze un număr însemant de oameni. Ca urmare a acestui misionarism de succes, în următoarele două sute de ani, Capadocia a devenit un important centru spiritual creștin. Sfântul Vasile ce Mare, episcopul Cezareei, fratele său, Sfantul Grigore de Nissa și prietenul lui, Grigore de Nazianz (care, împreună, formează, în cadrul părintilor greci ai Bisericii, grupul părinților capadoccieni) au pus bazele unei noi vieți monahale. Susținători ai rugăciunilor în grup, ei se află la originea înființării primelor mănăstiri în care erau pregătiți misionarii. Cei trei au construit bisericuțe rupestre în care era celebrat cultul creștin pentru comunități mici dar foarte puternic legate prin credință.

goreme (3)
Urcuș spre sufletul pietrei

În întreaga Capadocie, există și azi sute de astfel de lăcașuri. Ele au fost redescoperite de un iezuit francez, în 1930, după ce descrierile unui alt cercetător, Paul Lucas, trimis în Capadocia de Ludovic XIV, păruseră, la timpul lor, atât de fanteziste, încât nici n-au fost luate în seamă. În Valea Goreme din Capadocia, se află 15 biserici; dintre ele, zece fac parte din muzeul în aer liber deschis publicului. Arhitectura bisericilor și a capelelor e complexă. Săpate la baza coifurilor de tuf, ele lasă cu greu lumina să intre. Turiștii se înghesuie ca la intrarea în metrou la o oră aglomerată și, de multe ori, nu înțeleg ce se întâmplă pentru că, în semiobscuritate, fie nu văd cu ochii, fie nu văd cu mintea sau cu sufletul.

goreme (4)
Sfinții fără ochi de la Goreme

Te frapează frumusețea sfinților desenați pe peretele de tuf în culorile pământului – ocru, galben, roși și brun – cărora li se alătură tonuri naturale de albastru și verde. Un ochi exersat, va observa imediat diferența dintre desenele bisericilor timpurii, cu duct simplu și sfinți (aproape) rubiconzi, puține culori și cruci cu vârfuri despicate (precursoare ale crucii malteze de mai târziu), și picturile din veacurile IX-X, mai bogate cromatic, cu sfinți ce-și subțiază parcă talia și chipul mai aproape de herminiile după care și azi se ghidează „zugravii” de biserici. „Biserica Neagră” de la Goreme avea să ne aducă aminte de frescle lui Pârvu Mutu de la Schitul brâncovenesc de la Berca și de la Filipeștii de Pădure, în vreme ce, exterioară muzeului în aer liber, Biserica Tokali se arată privirilor ca o adevărată catedrală, cu arcade înalte și culori care ne amintesc nouă, ca români, de exuberanța și strălucirea albastrului de Voroneț și a smaraldului de Sucevița.

Câteva dintre aceste zece biserici, la Goreme, ca și în Valea Ihlara, au intrat într-o nouă legendă, odată cu atribuirea unor nume ușor de reținut. Bunăoară Biserica Mărului (după merii care cresc, la intrare), în formă de cruce greacă (cu brațe egale), cu trei nave gheboase separate de trei coloane, trei abside, cupole și iconostas ortodox. Interiorul e pictat iar turiștii sunt avizați că nu au voie să facă fotografii. Sfinții sunt în stare uimitor de bună, dar ceea ce frapează este lipsa ochilor, pe care turcii seleucizi i-au scobit crezând că vopseaua icoanelor, diluată cu apă, devine o băutură miraculoasă. Și pentru ca Dumnezeu să nu se îndoiască asupra cui va trebui să-și arate mila, turcii își scrijeleau numele proprii în dreptul sfântului deposedat de lumina ochilor.

În Valea Ihlara, Biserica Șarpelui își datorează numele reprezentării balaurului ucis de Sf Gheorghe (înainte însă de a fi fost atins de sulița sfântului militar). Programul bisericii este dedicat ispitei și consecințelor sale pentru cei care o urmează. O frescă vizibil deteriorată reprezintă trei femei goale, care sunt mușcate de șarpele cu trei capete: una de sân, pentru că n-a alăptat, alta de gură, pentru că a mințit și a treia de urechi, pentru că n-a ascultat poruncile.

În Biserica Sandalelor, numită așa după amprentele lăsate de picioarele unui sfânt, una dintre numeroasele picturi reprezintă urcarea pe cruce: se observă soldatul convertit, cu aureolă de sfânt, în timp ce luna și soarele asfințesc deodată.

Decorațiile bisericilor din secolul al VIII-lea sunt mai sărace, din cauza curentului iconoclast promovat de împăratul bizantin Leon: doar motive geometrice, cruci… Norocul a fost că iconoclasmul n-a durat decât o sută de ani!

În 1070, Capadoccia a fost cucerită de turcii seleucizi. Din acest moment, importanța bisericuțelor din Capadocia scade, locul lor fiind luat de imense moschei. În secolul al XVI-lea , creștinii încep să părăsească Cezareea, iar cei care rămân trec la islam și la limba turcă, pentru a nu plăti haraci (impozit pentru ne-musulmani) și a nu fi obligați să-și dea copiii ca ieniceri. Creștinii mai păstrează viața de cult încă vreo sută de ani, vorbind între ei un dialect capadocian,(un fel de turco-greacă) după care, în 1923, sunt expulzați în Grecia modernă, în cadrul schimbului de populații.

Semne în piatră
Semne în piatră

Citește și
Idei de cadouri pentru mirese: Marc Antoniu i-a dăruit Cleopatrei o cetate. Alanya!
Suleyman Magnificul – sultanul giuvaergiu. Povestea incredibilă a unuia dintre cei mai mari cuceritori ai lumii
Audiență la Sultanul Baklavalelor. Secrete de pe Bosfor
Biserica de fier din Istanbul, unică în Europa
Istoria kaymakului imperial sau o poveste „altfel” despre Capadoccia
Expediție în Capadoccia (1). Valea coifurilor de piatră

, ,