
Primele drumuri de fier din România – de la Cuza la Carol I
150 de ani de la primele drumuri de fier din România. Cu 15 ani în urmă, viitura de pe râul Argeş a dărâmat unul dintre pilonii de susţinere ai vechiului pod feroviar de la Grădiştea, şi cea mai veche linie de cale ferată de pe teritoriul României (România cea de până la Unirea din 1918, …

Salutări de la băi! Istoria primelor cărţi poştale din lume…
Autor: Simona Lazăr Astăzi comunicăm rapid, trimiţându-le celor dragi, la un sfert de ceas după ce-am ajuns pe vârful înzăpezit al muntelui sau la ţărmul înfiorat al mării, o „ilustrată” electronică, avându-ne pe noi drept „personaje”, în mijlocul decorului de vacanţă. Internetul ne-a simplificat comunicarea, dar… nu ştiu dacă nu cumva i-a luat din farmec. …

Regii României, pe schiuri! O familie regală cu veleităţi sportive
Dacă Regele Carol I era aproape obsedat de regimul său cazon de viaţă – nu doar uniforma lui simplă îl recomandă, dar şi felul în care îşi programa diferitele activităţi ale zilei, chiar felul în care mânca… – iar în ce îl priveşte pe Regele Ferdinand, e binecunoscută pasiunea lui pentru vânătoare (Revelionul anului 1911 …

Sambata, 28 iulie… 1912. Informatiile turistice (si nu numai) ale zilei
* D. G. Creteanu, secretar general al ministerului de externe, a plecat ieri in strainatate in virtutea unui concediu. * Casino Constanta. – Afluenta publicului la Casino este din ce in ce mai mare. La teatru, reprezentatiunile frantuzesti se succed fara intrerupere cu cele romanesti. Debuturile Giselei de la Scala din Paris au fost excelente. …

Anul 1912: Proiect de infrumusetare a Predealului
La 22 iulie a.c. s-a tinut in comuna Predeal adunarea societatii cooperative “Predealul”, pentru infrumusetarea Predealului. Aceasta societate, infiintata in toamna trecuta, are pana azi 116 membri, intre care si M.S. Regele. S-au subscris pana azi 86.000 lei, din care s-au varsat peste 50.000 lei. Capitalul social este de 200.000 lei cu facultate de sporire, …
Vineri, 27 iulie… 1912. Informatiile turistice (si nu numai) ale zilei
* A.S. ducesa vaduva Maria de Coburg, mama A.S.R. Principesa Maria a Romaniei, care a petrecut mai multa vreme la Petersburg, a sosit la Coburg, unde va sta pana la toamna. * D. G. Beldiman, sef de cabinet al dlui ministru de finante, a fost primit in audienta de catre M.S. Regele si retinut la …
Joi, 26 iulie… 1912. Informatiile turistice (si nu numai) ale zilei
* MM. LL. Regele si Regina au facut luni dupa-amiaza o escursiune cu automobilele pana la Sf. Ana si la intoarcere s-au preumblat prin Sinaia. * Maine, AA. LL. RR. Principii Ferdinand si Maria, cu copiii lor, vor pleca la Munchen. * Dnii Leon Popescu si Grigore Brezeanu, initiatorii filmului „Razboiul Independentei” au fost retinuti …
Taxa de vacanță, la Sinaia, acum un secol
Spicuim din ziarele de acum un secol (și mai bine) informații despre Sinaia regală și turistică. Iată unul despre taxa de vacanță, menită să ajute la dezvoltarea stațiunii care se dezvolta în jurul Palatului Peleș și al caselor de vară ale protipendadei bucureștene. „Eforia spitalelor civile a facut acum cativa ani sa se voteze o …