
Orizonturi ….zdrențuite…
Text : Teodor Cardei Pe oricare pliant turistic care prezintă Elveția nu lipsește imaginea Alpilor Bernezi,nu lipsește imaginea celor trei giganți Eiger,Monch și Jungfrau,nu lipsește imaginea observatorului astronomic din Jungfraujoch,acel Sphinx de la altitudinea de 3571m,un reper care nu este ratat de armatele de turiști care ajung aici în toate anotimpurile. Am spus armatele …

Niederhorn – urme pe zăpadă
Text şi fotografii: Teodor Cârdei Era în februarie 2010, România se afla sub nămeţi, nu erai sigur că vor circula trenurile fără întârzieri de ore – dar o întâmplare fericită făcea să mă aflu în Elveţia, pentru a patra oară. Nu reuşisem să văd, în trei ani, în perioada de vară, cei trei giganţi ai …

Grossglockner – prin inima Alpilor austrieci
Text şi fotografii: TEODOR CÂRDEI Plimbându-te seara prin Zell am See, sigur la un moment dat vei auzi vorbindu-se româneşte. Este staţiunea unde turistul vine iarna la ski, dar nici vara nu va duce lipsa celor care vor câteva zile de odihnă pe malul lacului Zellersee, a celor care vor să admire sau doar sa …

Lacul Vulturilor – acolo unde norii mângâie caprele negre
Text şi fotografii: TEODOR CÂRDEI Este un loc prea puţin cunoscut turiştilor şi poate tocmai din această cauză şi-a păstrat acel aer enigmatic de legendă. Cei care ajung însă aici, după o oră şi jumătate de mers pe traseele montane, de la Nehoiu, sau după trei ore şi jumătate de la Chiojdu, au parte de …