Written by

S-a stins din viață încă un „sfânt al închisorilor”, părintele arhimandrit Mina Dobzeu, cel care l-a creștinat pe Nicolae Steinhardt. Părintele Dobzeu a decedat joi, 7 iunie, la vârsta de 96 de ani, în chilia sa de la Episcopia Hușilor. Dumnezeu să-l odihnească! Rememorez aici o întâlnire cu Sfinția Sa, într-un miez de toamnă, cu …

Written by

, , , , ,

Păstrătorul cheii de la Biserica Sf. Atanasie din Kastro e Kosta Makedos, al cărui neam se trage din Alexandru cel Mare şi moşteneşte, din tată în fiu, cifrul sofisticatului sistem de blocare a uşii principale. Pe insula greacească Thassos există un loc de unde poţi privi liniştit Athosul, călătorind, peste Marea Egee, doar prin fascinaţia …

Written by

,

Thassos atrage turiștii. Dar înainte de asta, un prinț a fost atras de sirene. Se spune că regele fenician Agenor avea doi copii: o fiică – frumoasa Europa de care însuşi stăpânul zeilor se-ndrăgosti, şi-un fiu – Thassos, frumos şi viteaz, cel dintâi la jocurile de luptă. Când Zeus a cerut-o pe Europa lui Agenor …